vineri, 29 mai 2015

follow your heart but take your brain with you



Cand stim ca este prea mult? Prea greu? Prea degeaba? Cine si cand ne spune ca trebuie sa ne oprim din ceea ce facem si sa apucam pe celalat drum, la prima bifurcatie care ne apare in cale? Cand iubim cat trebuie? Cand iubim prea mult? Cand trebuie sa nu mai iubim? Cel putin, sa nu mai iubim pe altii si sa ne iubim pe noi? Intrebari la care fiecare dintre noi raspunde diferit pentru ca, da randul sau a iubit diferit, a suferit diferit, a simtit diferit! Dar un lucru sigur avem toti in comun: trebuie sa... si sa... si sa... pana cand ceea ce simtim ne face rau! In momentul in care lacrimile de fericire se transforma in unele sarate si amare, cand stralucirea din ochi dispare, cand nevoia de a-l imbratisa pe celalalt nu mai arde si cand poti adormi linistit, cu spatele, fara sa-i mangai fata, atunci s-ar putea sa trebuiasca sa-i dai drumul la mana.


Unii duc poveri mai grele decat ceilalti, altii renunta la bagaj, chiar si la cel usor, de mana, si pleaca in lume cu mainile in buzunar, fluierand. Unii sunt croiti sa stranga din dinti, sa-si stearga obrazul brazdat de lacrimi si sa priveasca tot timpul inapoi, asteptandu-l pe celalalt sa-l prinda din urma, desi acesta incercase sa se rataceasca pe alte strazi laturalnice si pustii si straine.
Altii, doar cu privirea inainte. Niciodata inapoi. Chiar si singuri, privesc doar inainte. Nu asteapta ratacitii, nu-i cauta, nu-i aduc acasa.
Nu stiu cum este mai bine...
Singur inainte, pe drum drept si fara ocolisuri sau in doi, dar stationand mereu, oprindu-te din drum, facand pasi inapoi, tinand stransa o mana care vrea periodic sa se desprinda?
Pana la urma, cat permite dragostea?
Cand stim ca dragostea mai este inca dragoste sau a devenit dependenta, obsesie, imbolnavire a sufletului?
Iubim, iertam, toleram... Dar cat si pana cand? Cand stim ca prea mult este prea mult?
Raspunsul il stim doar noi, fiecare pentru el pentru ca sentimentul cel mai frumos din lume, al dragostei si fericirii adevarate se cuibareste in mod diferit in sufletul fiecaruia dintre noi. Fiecare zambim, ne fericim, iubim si ne iubim diferit!
Dar suferinta este aceeasi pentru toti! Lacrima este la fel de amara, neincrederea, suferinta, chinul sunt la fel, vorbele urate ranesc la fel, privirile dor la fel, inima doare la fel.
Un lucru este cert: indiferent cat de mare ar fi iubirea pe care o simtim, indiferent cat de oarba este dragostea care ne stapaneste si oricat de tare simtim ca traim pentru celalat si mai putin pentru noi pentru ca fericirea lui este mai importanta decat a noastra, nu trebuie sa permitem nimanui sa ne umileasca, sa ne lipseasca de respect, de mangaieri calde, de priviri luminoase, de zambete pline de drag!
Dragostea ne inalta, e adevarat, dar lipsea dragostei de sine ne coboara! Si ne doboara!
So... "follow your heart but take your brain with you"!
Este minunat sa traiesti cu capul in nori, dar ramai cu picioarele pe pamant, chiar daca mergi pe varfuri!

23:32 / by / 0 Comments

Niciun comentariu:

Post Top Ad