vineri, 10 aprilie 2015

Concurs: dau un parfum Love Story by Chloé pentru reteta unei povesti de dragoste perfecte!


Deocamdata nu "dau viata mea pentru-o iubire" si nici n-as fi in stare vreodata de un astfel de sacrificiu, in adevaratul sens al versului cantat de Monica Anghel, insa dau un parfum Love Story by Chloé pentru o reteta a unei relatii de dragoste perfecte! Spune-mi, te rog, care crezi tu ca ar fi ingredientele unei iubiri frumoase, din ceea ce ai trait sau ai vazut la cei din jur, poate mai norocosi decat tine. Sa fie respectul? Sau poate pasiunea mistuitoare? Ori dragostea adolescentina la orice varsta? Comunicarea? Intelegerea din priviri? Increderea oarba? Respectarea libertatii celuilalt? Excluderea geloziei si a posesivitatii din ecuatia relatiei? Visurile impartasite? Toleranta? Renuntarea la dorintele proprii pentru infaptuirea celor ale partenerului?



Pana la 32 de ani nu m-am dumirit care sunt ingredientele unei astfel de povesti ca-n filmele cu happy-end, din moment ce nu traiesc una in clipa de fata. Pentru aproape opt ani am avut senzatia ca am aflat secretul, insa m-am inselat. Am incercat diverse combinatii, insa nici una castigatoare, pana acum. Am capatat, in schimb, experienta de viata in urma acestor lectii si stiu sigur ca o singura reteta nu poate fi aplicata unor persoane diferite, ci trebuie adaptata nu doar perioadei respective din viata noastra, ci fiecarui om in parte, in functie de ceea ce ne dorim si simtim in momentul acela. Ca avem nevoie de cate putin din toate pentru a trai in liniste, dragoste si armonie alaturi de cel care ne face inima sa bata cu putere. 
Increderea este importanta, dar ea trebuie castigata si mereu lustruita, nicidecum luata de buna de la inceput si pentru totdeauna, ca un bun care ni se cuvine. Pasiunea este un ingredient cheie si o fericire alaturi de un om care nu-ti face genunchii sa se inmoaie la fiecare revedere nu-i posibila. Licarirea din priviri poate dura o viata, nu doar la primele intalniri si este nevoie de ea pentru a completa peisajul unei minunate povesti de dragoste. Gelozia este o dovada de dragoste, insa cu masura. Altfel, trimite povestea in extrema cealalta. 
O floare pusa pe perna nu doar in luna lui Marte, o vorba de drag si dor spusa nu doar pe 14-le lui Februarie, o mangeiere si-o imbratisare nu doar intr-o dimineata aniversara din an, un cadou nu doar in seara lui Craciun... 
Iubirea este un job cu norma intreaga, fara concediu de odihna, fara chiul pe motiv de boala, fara dimineti de "n-am chef azi!" si fara seri cu "las' ca merge-asa!". Necesita implicare continua, dedicare, hotarare si suflet! 
Iar rasplata nu-i in aur, dar tot pe atat de valoroasa! 



Fericirea si lumina de pe chipul celui ce iubeste si primeste iubire nu poata fi cumparata cu toate averile de pe acest pamant, nici zugravita de insusi Van Gogh daca nu-i sincera, nici interpretata de cel mai mare colectionar de Oscaruri in actorie daca nu-i adevarata!
Iar "daca dragoste nu e, nimic nu e!", iar eu m-am convins de macar atata lucru in urma experientelor traite de mine!
N-am fost nicicand mai frumoasa decat atunci cand imi dadeau lacrimile privind omul iubit cum doarme in bratele mele, nicicand nu am avut o privire mai luminoasa decat atunci cand ma oglindeam in ochii lui plini de drag, nicicand n-am raspandit lumina decat atunci cand eu insami pluteam de fericire.
Cu toate astea, inca n-am aflat reteta dragostei perfecte!
De aceea, te invit sa discutam pe aceasta tema, sa-mi spui care sunt asteptarile tale de la o poveste de dragoste, ce nu poti tolera si ce ai fi in stare sa faci pentru omul iubit! 
Daca esti norocoasa si traiesti deja o iubire ca-n filme, te rog cat de frumos pot, sa-mi dezvalui secretul! :)


Povestea ta, deja castigatoare pentru sufletul tau, poate fi premiata si cu un parfum minunat al casei Chloé, Love Story, un parfum romantic, inspirat de viata pariziana!


Senzualitatea florilor de portocal confera parfumului o forţă nebănuită. Feminitatea tulburătoare a florii de iasomie, floare a fericirii, il face irezistibil. Pe piele, aroma de cedru vibrează cu putere. O poveste de iubire florală, fresh şi sexy. O esenţă a seducţiei de neuitat.

Lacătul, forma parfumului Love Story, devine simbolul iubirii pe care şi-o poartă doi indragostiti. Este parfumul ei. El încearcă să-l apuce, dar este doar al ei. O bijuterie preţioasă incoronată cu un metal rece, intensificat de forma unică, ondulată, a sticlei. Feminitatea naturală a panglicii înnodate neglijent pe o parte spune totul despre ea. Scoate la lumină moderna şi rafinata atitudine Chloé.
Love story este expresia femeii libere, o declaraţie de feminitate, o proclamare a libertăţii.

Pretul parfumului: 352 lei (50ml)

Data limita a concursului: 18 aprilie


Update:

parfumul cel minunat va merge la Maria Mirabela Ursu!
felicitari, norocoaso!
astept un e-mail cu datele tale!


03:26 / by / 36 Comments

36 de comentarii:

dana1isa spunea...

Povestea mea de dragoste a incepua acum 9 ani ,mi-am cunoscut sufletul pereche prin intermediul internetului , nimeni nu credea ca aceasta relatie va dura si sa fiu sincera si eu eram putin sceptica dar am lasat deoparte gurile rele si mi-am urmat sufletul si inima si am ajuns sa formam un cuplu frumos a care iubire se bazeaza pe respect si sentimente nobile. Nu cunosc vre-o reteta magica dar stiu ca o relatie sa dureze ii trebuie multa comunicare si sinceritate, ele duc la o relatie de durata si la formarea cuplului . imi iubesc sotul foarte mult si nu regret nici o clipa decizia luata in a-mi asculta inima, atunci cand exista iubire se simnte , sfatul meu este sa ne urmam sentimentele si sa ne ascultam acea voce interioara si niciodata sa nu plecam urechea la spusele celorlalti.PUP

Bianca Diana Cumpanasoiu spunea...

O reteta perfecta? Nu cred ca exista. Nu poti face frumos daca nu ai cu cine. La fel cum nu are rost sa strici orzul pe gaste cand iarba e pana la genunchi. Conteaza omul de langa daca merita sa investesti (sentimente si gesturi) in el sau nu. Respectul cred ca ar trebui sa fie piatra de temelie intr-o relatie frumoasa. Daca-l respecti pe celalalt nu ai putea face nimic din ce l-ar putea rani. Dupa 9 ani de relatie si inca 6 materializati printr-un legamant in fata Domnului si care au avut ca rezultat 2 ingerasi pot spune ca acest aspect este fosarte important. Iar daca dupa atatia ani inca mai poti cultiva acel sentiment de fluturasi in stomac dupa ce va revedeti, pot spune ca e tot ce conteaza. Ingreduentele marunte si aparent banale pot face o poveste frumoasa. Atunci cand cel de langa stie ca nu-ti plac florile moarte si atunci iti aduce doar flori in ghivece. Care stie ca iti place sa te plimbi prin ploaie si te invita la o plimbare desi lui nu-i place. Care opreste masina cand esti pe Transfagseasan doar ca sa te poti plimba desculta prin iarba umeda, pentru ca stie ca-ti place. Care face totul fara ca tu sa-i spui in cuvinte. Care sterge firimiturile si spala vasele dupa ce mananca. Si trage si cu aspiratorul daca vede ca esti prea prinsa in joaca cu copii. Cred ca fiecare isi compune propria reteta cu ingreduentele pe care le are. :)

Andreea Sirba spunea...

Frumos concurs, nu ma pot abtine sa nu particip! :) Eu sunt alaturi de omul iubit de zece ani si chiar pot spune ca ne iubim ca-n prima zi. Inca ne place sa ne petrecem timpul doar noi doi, sa ne tinem de mana, sa ne sarutam, sa ne atingem tot timpul. Ne surprindem unul pe celalalt cu gesturi tandre, cu surprize romantice, inca avem fluturi in stomac cand ne vedem si dorul ne mistuie cand trebuie sa stam despartiti. Nu stiu daca e o reteta pentru asta, in cazul nostru eu sunt convinsa ca ne-a fost menit sa fim impreuna! Ne-am cunoscut inca de la maternitate, el fiind cu doua zile mai mare ca mine. La nastere, eu am fost un copil mic si cam urat (asa glumeste mama cu mine) iar el era un baietel dolofan si frumos foc. Cand l-a vazut, mama mi-a marturisit ca s-a gandit c-ar fi fost tare bine daca el ar fi fost copilul ei ... si iata ca, peste ani, i-a devenit copil (pentru ca ne-am casatorit si tin foarte mult unul la altul). De asemenea, numele lui de familie este exact la fel ca numele pe care il avea mama inainte de casatorie, desi ei nu sunt rude. Practic, eu m-am intors la numele de fata al mamei mele. :) Si, alta coincidenta: sora lui este nasacuta in aceeasi zi si aceeasi luna ca si mine (dar ani diferiti) si avem exact aceleasi prenume. Toate aceste coincidente nu cred ca sunt la intamplare, de-asta afirm mereu ca noi suntem suflete pereche si ca ne-a fost menit sa fim impreuna! In ceea ce priveste relatia noastra, am mentinut dragostea aprinsa cu multa comunicare si sinceritate. Astea doua conteaza foarte mult, zic eu. Ne spunem tot ce avem pe suflet, nu ne ascundem unul de celalalt si ne sustinem reciproc, de fiecare data. De asemenea, oricat de ocupati am fi, mereu gasim timp doar pentru noi, cand ne deconectam de tot din jur si suntem doar noi, facem ceva impreuna doar pentru noi (fie ca e vorba de o cina romantica, fie ca ne uitam la un film, ca ne plimbam sau pur si simplu stam unul in bratele celuilalt si vorbim). Un alt fapt ce ne-a legat pe noi foarte mult a fost acela ca nu petrecem mult timp despartiti. Sigur ca sunt situatii cand unul trebuie sa plece de acasa (obligatiile job-ului) dar niciodata n-am acceptat sa facem asta mai mult de 2-3 zile. Toti din jurul nostru stiu ca nu acceptam sa petrecem mult timp fara sa ne vedem si-au acceptat asta. Pentru noi, sa fim impreuna e la fel de vital ca aerul ... Pur si simplu nu putem trai unul fara altul! Relatia noastra a fost mereu pe primul loc si n-am uitat asta nicio clipa. Pentru reusita unei relatii trebuie sa lupti mereu, sa nu lasi rutina sa intervina, sa nu crezi ca daca un om te iubeste, te iubeste oricum. Nu, trebuie sa-i marturisesti iubirea mereu, sa-i demonstrezi, sa ai incredere in el, sa comunici cu el, sa fii langa el in momentele dificile. Si toate astea fara a uita sa fii tu. Sotul meu imi spune mereu ca ma apreciaza ca nu m-am schimbat, ca stiu sa fiu iubita/sotia si mama copilului lui fara sa uit sa fiu eu (adica feminina, jucausa, nebuna, pasionala, hotarata, cu dorinte si pasiuni proprii). Cam astea ar fi "secretele" noastre, sper sa-ti fie de folos! :)
FB: Andreea Sirba
Share:https://www.facebook.com/andreeasirba/posts/600058883463726

Andreea Sirba spunea...

Frumos concurs, nu ma pot abtine sa nu particip! :) Eu sunt alaturi de omul iubit de zece ani si chiar pot spune ca ne iubim ca-n prima zi. Inca ne place sa ne petrecem timpul doar noi doi, sa ne tinem de mana, sa ne sarutam, sa ne atingem tot timpul. Ne surprindem unul pe celalalt cu gesturi tandre, cu surprize romantice, inca avem fluturi in stomac cand ne vedem si dorul ne mistuie cand trebuie sa stam despartiti. Nu stiu daca e o reteta pentru asta, in cazul nostru eu sunt convinsa ca ne-a fost menit sa fim impreuna! Ne-am cunoscut inca de la maternitate, el fiind cu doua zile mai mare ca mine. La nastere, eu am fost un copil mic si cam urat (asa glumeste mama cu mine) iar el era un baietel dolofan si frumos foc. Cand l-a vazut, mama mi-a marturisit ca s-a gandit c-ar fi fost tare bine daca el ar fi fost copilul ei ... si iata ca, peste ani, i-a devenit copil (pentru ca ne-am casatorit si tin foarte mult unul la altul). De asemenea, numele lui de familie este exact la fel ca numele pe care il avea mama inainte de casatorie, desi ei nu sunt rude. Practic, eu m-am intors la numele de fata al mamei mele. :) Si, alta coincidenta: sora lui este nasacuta in aceeasi zi si aceeasi luna ca si mine (dar ani diferiti) si avem exact aceleasi prenume. Toate aceste coincidente nu cred ca sunt la intamplare, de-asta afirm mereu ca noi suntem suflete pereche si ca ne-a fost menit sa fim impreuna! In ceea ce priveste relatia noastra, am mentinut dragostea aprinsa cu multa comunicare si sinceritate. Astea doua conteaza foarte mult, zic eu. Ne spunem tot ce avem pe suflet, nu ne ascundem unul de celalalt si ne sustinem reciproc, de fiecare data. De asemenea, oricat de ocupati am fi, mereu gasim timp doar pentru noi, cand ne deconectam de tot din jur si suntem doar noi, facem ceva impreuna doar pentru noi (fie ca e vorba de o cina romantica, fie ca ne uitam la un film, ca ne plimbam sau pur si simplu stam unul in bratele celuilalt si vorbim). Un alt fapt ce ne-a legat pe noi foarte mult a fost acela ca nu petrecem mult timp despartiti. Sigur ca sunt situatii cand unul trebuie sa plece de acasa (obligatiile job-ului) dar niciodata n-am acceptat sa facem asta mai mult de 2-3 zile. Toti din jurul nostru stiu ca nu acceptam sa petrecem mult timp fara sa ne vedem si-au acceptat asta. Pentru noi, sa fim impreuna e la fel de vital ca aerul ... Pur si simplu nu putem trai unul fara altul! Relatia noastra a fost mereu pe primul loc si n-am uitat asta nicio clipa. Pentru reusita unei relatii trebuie sa lupti mereu, sa nu lasi rutina sa intervina, sa nu crezi ca daca un om te iubeste, te iubeste oricum. Nu, trebuie sa-i marturisesti iubirea mereu, sa-i demonstrezi, sa ai incredere in el, sa comunici cu el, sa fii langa el in momentele dificile. Si toate astea fara a uita sa fii tu. Sotul meu imi spune mereu ca ma apreciaza ca nu m-am schimbat, ca stiu sa fiu iubita/sotia si mama copilului lui fara sa uit sa fiu eu (adica feminina, jucausa, nebuna, pasionala, hotarata, cu dorinte si pasiuni proprii). Cam astea ar fi "secretele" noastre, sper sa-ti fie de folos! :)
FB: Andreea Sirba
Share:https://www.facebook.com/andreeasirba/posts/600058883463726

nicoleta vochineci spunea...

De 3 ani iubesc acelasi barbat si el ma iubeste pe mine.Desi am trecut prin multe greutati ,ne iubim ca la inceput deoarece intre noi a existat mereu sinceritate ,intelegere ,iubire si chimie si niciodata nici unul dintre noi nu am avut ochi pt altcineva.In fiecare seara il astept cu surprize cum ar fi: mancarea lui preferata,dulciurile care ii plac,am grija de el etc iar el imi spune in fiecare zi ca este mandru de mine si ca nu m-ar da pe nici o alta femeie.Si in plus de asta lucram amandoi la acelasi job si mereu suntem unul langa altul.A vazut ca mereu am fost langa el chiar si atunci cand nu avea nici un ban si ERA PLIN DE DATORII si asta a apreciat cel mai mult ca am luptat langa el cot la cot sa ne ridicam desi multa lume a fost impotriva noastra,chiar si familia lui,dar am reusit ca nimic sa nu ne destrame relatia.Anul trecut ne-am casatorit si avem o viata minunata,ne iubim ca la inceput,ne purtam ca niste copii si adora la mine ca sunt o fire copilaroasa si ca am grija de el si ca il iubesc.

Corina Corina spunea...

Din pacate...cu toate ca sunt o optimista convinsa..reteta perfecta in dragoste nu exista. Pentru toti, dar absolut pentru toti ,prima faza a indragostelii este sublima si doar atunci credem ca detinem reteta perfecta a iubirii..suntem stapanii Universului,suvoaie de serotonina ne inunda creierul si da...suntem invincibili !!! Mai apoi,intervine rutina...si dintr-o data cel/ cea pe care l-am considerat odata iubirea vietii noastre , nu mai corespunde ideii noastre de amor. Vrem sa schimbam ceva...si nu stim exact ce.Intram intr-un fel de competitie...cine pe cine sa schimbe.Uneori,cand trec prin parcul din apropierea casei mele, vad cum cate doi batranei, sot si sotie, se plimba agale pe alei sau se opresc pe o banca,..tinandu-se (inca !!!) de mana.Daca as putea ,i-as intreba pe ei care e reteta iubirii lor longevive. Dar mi-e sa nu par ridicola...si trec mai departe...cu o lacrima in coltul ochilor.Cel mai tare ma bulverseaza ideea ca e posibil ca niciodata sa nu-ti gasesti jumatatea aceea perfecta,care sa se potriveasca jumatatii tale, ca o matrice . Nu am sa emit idei care deja au fost spuse; iubirea inseamna respect, pasiune,,si toate celelalte...Toate acestea sunt stari trecatoare , fiecare valabila intr-o etapa a vietii noastre. Insist sa cred in continuare, aproape de neinteles nici chiar pentru mine...ca reteta perfecta a dragostei este doar gasirea acelei "jumatati unice"..care va fi numai si numai a ta. Daca e nevoie..o caut in tot Universul..!!!

bdoinana spunea...

Dragostea la prima vedere este, probabil, cel mai romantic lucru, care i se poate intampla unei persoane. Ne face, sa ne pierdem inima, in cateva secunde.
Persoanele, care nu s-au indragostit, pana acum, la prima vedere, sunt destul de sceptice si nu cred in acest lucru. Ele considera sentimentul, in cauza, ca, reprezentand doar o atractie fulgeratoare sau o pasiune trecatoare, ce nu se poate transforma, nicicand, intr-o poveste de dragoste adevarata; argumentatia se bazeaza pe faptul, ca ai nevoie de timp, pentru a reusi, sa te indragostesti si sa iubesti pe cineva din toata inima.

Dragostea este un sentiment puternic, uneori, imposibil de controlat. Dragostea la prima vedere te poate surprinde oricand, oriunde, in metrou, in parc, intr-un restaurant sau chiar in blocul in care locuiesti, cand un tanar/o tanara chipes/a inchiriaza apartamentul de langa tine…

Mi-am intalnit “prima iubire”, in anii, de acum, indepartati ai liceului, cu ocazia zilei aniversare a unui coleg.
Ulterior, viata ne-a despartit, fiecare urmandu-si propriile coordonate. Ne-am reintalnit, intr-un mod destul de banal, pe peronul unui metrou, in statia Piata Victoriei. De atunci, suntem impreuna « si la bine si la rau »…

In fiecare zi, traim intr-un mix rezonabil de vise, cu ochii deschisi, de realitate si de contributie voluntara (sau, chiar, involuntara!) la cele ce se intampla, in jurul nostru (mai ales, la cele, care se pot intampla, insa, au nevoie de ajutorul nostru pentru a se „produce”!).

Ecoul fericirii se aude si in cel mai aglomerat loc, atunci cand bataia inimii are corespondent. Se creaza un cantec, pe care, doar 2 oameni il pot auzi…; restul, se pot intreba, doar, ce e cu privirea lor sau de ce zambesc tot timpul…?!

Ne unim eforturile, pentru a rezolva diverse lucruri, lipsite de spectaculozitate, dar, care fac parte din viata cotidiana si sunt ceea ce urmeaza, dupa ce coperta a fost inchisa, iar cuvintele “si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa”, inca, iti mai rasuna in cap.

Doar ca, pentru tine, viata abia incepe, sau, mai bine zis, povestea continua. Ce conteaza, ca veciniii tai cred, ca ei sunt detinatorii celei mai frumoase povesti sau ca acel cuplu, cunoscut, in urma cu cativa ani, in concediu, credea, ca poveste de dragoste, mai frumoasa decat aceea din “Love Story”, nu exista… Nu conteaza, nici macar, ca, la scoala, ti s-a spus ca “Romeo si Julieta” au trait cea mai frumoasa si mai induiosatoare poveste. Doar povestea ta de dragoste poate fi cea mai frumoasa, pentru ca este ancorata in cotidian.

Si, asa, adaug o zi dupa cealalta, viata mergand, mereu, inainte. Intr-o relatie, partenerii trebuie sa lupte unul pentru celalalt, mereu, si sa se sprijine atunci cand le este greu! sa fie uniti! Zilnic, sa gaseasca, unul la celalalt, ceva nou si sa incerce, mereu, sa realizeze ceea ce le pare imposibil!
„Inima are ratiuni, pe care, ratiunea nu le cunoaste » - afirma Blaise Pascal. |
A bon entendeur!

imre oana spunea...

Povestea mea de iubire incepea acum aproximativ 5 ani. Aveam deja 32 de ani si sincer nu credeam prea mult in iubirea aceea din povesti, cu sufletul pereche.Ma obisnuisem deja singura, cu catelul meu si prietenele mele cu care ieseam cat voia sufletul meu. A inceput simplu, o iesire la cafea, doi oameni maturi, trecuti prin viata si prin cateva iubiri neimplinite. Aveam multe in comun si multe de impartasit si asta ne-a apropiat rapid. Aproape ca nu am realizat ce mi se intampla. Eram cam satula de barbati necopti, lipsiti de respect si consideratie fata de o femeie. M-a cucerit simplu, cu atitudinea fata de mine, mai ales cand veneam obosita de la servici si mergea sa spale farfuriile sau alte gesturi micute, dar care arata ca ii pasa. In 7 luni eram mutati deja impreuna. El m-a invatat ca tonul face muzica si sa nu mai fiu atat de impulsiva. Ma respecta enorm, ma iubeste firesc si sincer si asa am ajuns ca de aproape 5 ani de zile sa ne bem cafelele impreuna in fiecare dimineata. Eu merg repede cu catelul, si cand ajung acasa ma intampina un miros sublim de cafea proaspat facuta. Ma intelege si asta e cel mai important, dragostea nu tine doar de sex, tine si de respectul si consideratia oferite persoanei de langa tine, sa o intelegi cand poate a lucrat 12 ore si e obosita si tepoasa ca un aricel, sa ajuti la treburile casei(sa dai cu aspiratorul sau sa faci piata nu te face mai putin barbat). Nu consider ca exista un secret al relatiei perfecte, cel putin eu nu am descoperit unul, tine de iubire, respect, incredere,consideratie si cine mai stie cate alte chestii marunte adunate. Eu zic ca totul tine de doua persoane care se iubesc si doresc cu tot dinadinsul sa fie impreuna, o relatie nu este pur si simplu, ea se cladeste.Important sa te simti iubit, linistit, respectat in acea relatie. Daca toate acestea lipsesc, inseamna ca nu este iubire si poate ar trebui sa iti vezi de drum. Eu pretuiesc enorm linistea sufletului meu, iar daca eu sunt linistita si ma simt iubita, ofer totul si relatia merge de la sine, fara alte artificii...semnat- un om care nu mai credea in iubire

pusa.raisa spunea...

Ne provoci sa-ti spunem o poveste de dragoste traita ,auzita,vazuta. E atat de greu si totusi atat de frumos. Dar stii tu ...fiecare simte,percepe si traieste aceste lucruri diferit. Am fost indragostiti sau suntem traim clipe magice,de neuitat si totusi cu anii le uitam,ne amintim de ele ,dar ..trec. Fiorii iubirii sunt atuci cand ii simti pentru prima oara ,cand nu poti respira,nu poti dormi,nu poti manca,nu poti sta fara privirea si atingerea persoanei iubite. S-a scris mult despre dragoste,s-au compus poiezii, romane,cantece,cate si mai cate, Tocmai deaceea si eu cand m-am indragostit prima oara,am fost fascinata de poeziile pe care le primeam, Nu pot sa uit aceasta poezie pe care o redau mai jos : Am ferecat in mine, o taina si mi-e greu / S-o tin mereu ascunsa,Chiar sufletului meu / E-o taina calda ,dulce si mi-e nespus de draga / Cu mii de fire parca, de tine ea ma leaga. / Privirea ta aprisa trezeste-un dor in mine,salbatec ma cuprinde,ma chiama catre tine / Imi tese vis iubirii ce-ncet,ma ameteste, te simt mereu cu mine,hai vino si-mi vorbeste, / Ce vrea inima-ti calda si tanara,ce stie? vino sa-i canti iubirii si dorului si mie / Tot ce faptura-ti dulce a vrut si n-andraznit din prima zi in care ,noi doi ne-am intalnit. /Te-astept,e o chemare, e o dorinta aprinsa,ce doar cu sarutarea-ti fierbinte va fi stinsa ? Si-apoi mai viu mai trainic ,sa arda si sa creasca, speranta,dorul,vraja,toata iubirea noastra. Este o amintire a sufletului meu.........Ce poate fi mai frumos decat aceasta declaratie de dragoste in versuri !? Multumim pentru ca ne-ai provocat la amintiri, multumim ptr concurs, MULTUMIM !

Pusa.Raisa

ionnovotny jarmina spunea...

Povestea oastra de dragoste este veche , veche , de cand ne stim aproape . Ne-am cunoscut intamplator acum 18 ani la un curs de karate , eu aveam 14 ani , el 18 , ne-am placut , ne-am intalnit de vre-o cateva ori , timp de vreo 2/3 ani cred ca am fost impreuna de cel putin 10 ori . Dar nu a mers ! Drumurile noastre s-au despartit , fiecare intr-un alt oras ,am pierdut legatura .Eu , eram de vre-o 6 ani cu cineva , cand am plecat la shopping dupa rochii de mireasa . Eram logodita ,si ma pregateam sa incep o alta viata . Surprize , surprize insa !In maxi taxi m -am asezat chiar langa El , iubirea inimii mele , am uitat si de shopping , am pitit inelul de logodna si am zis d c nu , sa mergem la o cafea . Din nefericire pentru noi cafea a ramas doar o singura acfea , ne-am hlizit , am depanat amintiri si atat . Eu m -am reintors la logodnic , EL la viata lui . Mai ramasesera 2/3 luni si m -as fi casatorit cu altcineva , cand din pura intamplare am urcat iaarasi in acelais maxi taxi . La destinatie El galant m-a invitat la o cafea si mi-a spus scurt:,, de maine vii sa stai la mine ,, De atunci suntem impreuna de 11 ani , 24/24, 7/7 , secretul unei relatii fericite este sa te casatoresti cu cel mai bun prieten , sa ganditi la fel , sa simtiti la fel , sa aveti aceleasi idealuri , aceleais subiecte de dicutii

Ana-Maria Tatucu spunea...

episod 1 Povestea mea a inceput la 10.000 de kilometri deasupra oceanului. Nu e chestie scoasa din filme si nici din carti, asa a fost. Am avut o perioada lunga cand nu am mai crezut in nici un fel de iubire si vedeam toate lucrurile pe lumea asta legate de chestii rationale, logice, angajamente scrise sau discutate in prealabil. Ca atare nici nu imi doream iubire, asa credeam. In perioada asta de ratiune exacerbata, l-am cunoscut pe cel care astazi imi este sot, desi eu tot iubitul meu il numesc. Mi se pare aiurea sa ii spun sot, asa cum cere cutuma sociala, el e iubitul meu si atat. Treaba cu 10.000 de kilometri deasupra oceanului a fost momentul cand mi-am dat seama ca singurul lucru pe lumea asta pentru care as traversa lumea inainte si inapoi doar ca sa il mai vad este el. In conditiile in care mi-e oroare sa calatoresc cu avionul. Reteta noastra este cat se poate de banala, ne-am cunoscut in acel moment in care fiecare stia exact ce NU mai vrea si ne-am spus asta cam din primele zile cand am hotarat ca incercam sa fim impreuna. Nu eram hotarati la modul acela "Romeo & Julieta" , simteam doar ca vrem sa fim impreuna, dar trecusem fiecare prin diverse lucruri ca sa ne mai lasam intrati intr-o relatie atat de simplu si fulminant. Am fost dur de sinceri unul cu celalalt si am jurat sa fim asa mereu....asa suntem si astazi dupa ...6-7 ani, nu mai stiu ca am pierdut numarul si oricum nu anii ne dau noua masura iubirii noastre, ci faptul ca traim prezentul, ne bucuram ca suntem impreuna in fiecare zi.

Ana-Maria Tatucu spunea...

episod 2 - Nu stam sa facem socoteli cati ani au trecut, de cate ori ne-am sarutat, cate flori am primit sau de cate ori ne-am spus te iubesc, ne place sa ne bucuram de prezent si sa il traim atunci cand este de trait. Oglinda noastra insa este deja baietelul nostru care s-a cam obisnuit sa spuna prea des Te iubesc si suntem in faza in care ii explicam ca iubirea trebuie un pic filtrata. El a fost semnul nostru ca traim un pic la modul ideal si ca mai trebuie sa vada si copilul nostru o cearta sau o contradictie ca sa inteleaga ce este lumea reala. Traim poate la modul ideal pentru cei din afara, habar nu am, chestia e ca traim doar dupa regulile noastre. Gandim impreuna lucruri si am ajuns de avem o telepatie periculoasa. Fiecare are pasiunile lui, hobby-urile lui, momentele lui cu sine insuri sau insasi si aici ne dam libertate si nu ne agasam cu intrebari. In treburile domestice facem totul impreuna fara sa stabilim chestii de genul ca "barbatii fac asta si femeile fac cealalta", e drept ca pe mine limitarea fizica ma face sa nu pot ridica ca el nonsalant 2 baxuri de apa plata sa le pun in masina si asta ramane treaba lui. Ne place mult sa fim unul cu celalalt si ne stim in orice context, si frumosi si sanatosi, si bolnavi, si obositi, si transpirati si flamanzi si oricum. Si in orice context noi ramanem noi si ne si pastram individualitatea... e cam greu de explicat, insa in nici o alta relatie, de amor sau nu, eu nu m-am simtit atat de relaxata si de libera. Am avut relatii anterioare unde trebuia sa explic de ce am stat pana la ora x sau de ce mi-a zambit persoana y. Asta ca sa intelegi diferenta. Nu incercam niciodata sa ne schimbam unul pe celalalt, el nu se va da niciodata cu crema pe fata, eu nu o sa pescuiesc vreodata. Dar exact asa ne face sa ne simtim bine. Eu spun cu certitudine ca am fost facuti unul pentru celalalt, insa ca universul ne-a supus la niste teste inainte ca sa ne meritam ce avem. Am momente de paranoia cand zic ca e mai bine sa ne mai stie lumea si "mai naspa" ca asa da bine de gura lumii, stii ca daca ti-e prea bine, ceva nu da bine in grafic, mai ales in ziua de azi cand toata lumea se plange de ceva. A, da, ne plangem si noi de ceva, nu avem atata timp in care sa facem tot ce ne-am dori si ne iubim copilul prea mult ca sa facem lucruri fara el, deci inca mergem pe timing-ul dorit de el. Gabi, draga mea, frumoasa esti, tanara esti, iubitoare esti, lasa-te un pic rasfatata de soarta si alege cu inima, dar spune NU atunci cand e ceva ce inima ta nu accepta si spune NU in orice forma. Spune insa DA cand tot ce este langa tine vibreaza cu tine, cu sufletul si fiinta ta. Eu astept si imi doresc tare mult sa vad povestea iubirii tale pe blog si la cat esti de patimasa cred ca va fi o lectura savuroasa ca un mousse de chocolat.

Alexandrescu Corina spunea...

Intr-o zi am descoperit ca tot ce aveam ar putea sa dispara de la o ora la alta si, în loc sa reactionez ca o persoana inteligenta, am intrat în panica. Asta m-a dus la inertie. Apatie. Incapacitate de a reactiona si a ma schimba. Si dupa multe nopti fara somn, multe zile în care nu gaseam nici o noima vietii, am facut exact de ce ma temeam mai mult: am pornit în sens opus, sfidand primejdia. Stiu ca nu sunt singura, oamenii au tendinta sa se autodistruga. Întâmplator, sau pentru ca viata voia sa ma puna la încercare, am întâlnit pe cineva care m-a apucat de par , m-a scuturat, a îndepartat praful care deja se aseza si m-a facut sa respir din nou...
Minunata noastra poveste a inceput acum 20 de ani. Si privesc in urma ca printr-o oglinda...si ma minunez: cand au trecut, oare?
Imi amintesc si acum era o zi linistita, cenusie, pe la inceput de octombrie. Atunci l-am cunoscut pe el, a fost de ajuns o privire,a fost de ajuns un moment in care ne-am uitat unul in ochii celuilalt si am stiut. Am stiut ca el este, am stiut ca viata mea n-ar mai avea sens fara el.
Apoi, atata timp cat eram treaza, imi aparea mereu in gand. Imi spuneam adesea: asta nu poate fi altceva decat iubire, mi-e teama ca nu se poate numi altfel.. Si nu ne intalnisem decat de cateva ori, dar, Doamne, ce dor imi era de el! Si nu ne vazusem decat de cateva ori...
De fapt, dupa aceea il mai vazusem odata in acea toamna, orasul era luminat si o inghesuiala de abia te mai putea misca.. Era prins intr-o masa de oameni, pe urma ne-am pierdut in multime in directii diferite. Am colindat toata seara, ore intregi, doar-doar ne-om intalni.
Dar nu l-am mai intalnit atunci. Toamna si-a urmat cursul, amurgul venea din ce in ce mai devreme si strazile, ude de apa ploilor, luceau sub petele de lumina ale ferestrelor. Se lasase gerul inca din primele zile ale lui decembrie si zapada cazuse incet. Intr-una din acele zile sufletul mi-a tresarit cand a sunat telefonul si am auzit vocea lui:' nu a trecut nici o singura zi, de cand ne-am intalnit prima data, fara sa ma gandesc la tine. Si, daca totusi am ramas retras am facut-o pentru ca n-am stiut ce simti tu, ce vrei tu, si apoi am zis ca n-am nimc sa-ti ofer asa cum ai merita tu, nimic in afara de un viitor indepartat si nesigur."
Dar mi-a oferit multe, in ciuda temerilor lui: o viata minunata, un copil reusit, zile traite intens si la maxim, certitudinea ca in aceasta viata am fost totul pentru el, incredere in ziua de maine.
Se spune ca soarta nu ti-o alegi singur. Si tot asa nu-ti alegi nici sotul, copiii sau parintii. Ti se dau si sunt ai tai. Eu nu pot decat sa multumesc sortii si lui Dumnezeu pentru ca a ales pentru mine un drum lin si placut, fericire si iubire, a ales pentru mine mai bine decat as fi facut-o eu.

clarra spunea...

Eu am sa-ti vorbesc din experienta mea, nu a altora, caci stii cum se spune: "ce este un cuplu perfect? un cuplu despre care nu avem suficiente informatii".
Noi suntem impreuna de 8 ani si casatoriti de un an si jumatate. Am trecut prin multe valuri ale vietii impreuna, valuri ce ne-au cimentuit relatia.
Secretul iubirii noastre? Ca sa iubesti pe cineva, trebuie sa intelegi acea persoana, pentru ca iubirea nu este un sentiment. Sentimente sunt fluturii aceia pe care ii ai in stomac in primele 2 luni de relatie, cand nici nu-l cunosti prea bine, dar te topesti dupa ochii lui. Iubirea este o relatie, care implica intelegere, comunicare si sprijin. Iubirea e o flacara in care trebuie sa investesti in mod constant pentru a o mentine in viata, dar pe cuvant ca merita chiar si cel mai mare efort din lume. Este (vorba bibliei) indelung rabdatoare, nu se mandreste, nu gandeste raul, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul ... Da, stiu, e greu, in ziua de astazi am invatat sa ne ancoram bine de tot in zona noastra de confort si sa respingem rapid orice vrea sa ne zguduie un pic... ori in iubire n-are ce cauta egoismul asta al zonei de confort... trebuie sa-l iubesti pe el ca pe tine insuti, ceea ce e mare lucru (suna bine in teorie, dar in practica e mai greu) - ai idee cat de mult ne iubim noi pe noi insine?? Deci cam asta ar fi secretul nostru: cand am ajuns sa-l iubim pe cel de langa noi ca pe noi insine, atunci am ajuns desavarsiti in iubire. Atunci ne-am "sudat" efectiv. Iar cand apar furtunile vietii, e usor sa smulga din radacini doi oameni individuali, dar mult mai greu le e sa smulga doi oameni ce formeaza un intreg.
Si noi avem inca fluturi in stomac, si noi ne facem des mici surprize, si noua ne bate inima mai tare cand suntem unul langa celalalt, ca doar e usor sa te iubesti in vremuri de pace sufleteasca... important e sa ai puterea sa mai iubesti si in vremuri mai tulburi.
Oricum, de un lucru sunt sigura: dragostea nu va pieri niciodata, si fiecare dintre noi are in el puterea de a iubi, trebuie doar sa gaseasca persoana potrivita si sa-si doreasca sa-si iasa cu adevarat din zona de confort pentru a iubi cu adevarat.

Madalina Georgescu spunea...

Buna tuturor!Nu cred ca exista o reteta a fericirii sau a relatiei perfecte.Totul este relativ,nu exista oameni identici si tocmai ca aceasta unicitate ne apropie,ne uneste sau ne desparte.Fericirea fiecaruia dintre noi depinde de multi factori (educatie,familie,experiente anterioare etc.) si poate avea definitii diferite pentru fiecare individ in parte.Ma gandesc ca fiecare isi face propria reteta dar acest lucru nu se poate de una singura si aici intervine sufletul pe care credem ca ne este pereche.Am 27 ani ,am avut doua relatii serioase si la un moment dat am crezut ca am gasit sufletul pereche...m-am inselat si a trebuit sa o iau de la capat.M-am lasat dusa de val,mi-am urmat intuitia ,nu m-am pierdut in detalii,am avut rabdare sa cunosc in profunzime omul de langa mine,am fost toleranta,am fost dispusa sa investesc in aceasta relatie,am lasat ca lucrurile sa-si urmeze firul,am incercat sa gasesc chiar si in cel mai urat sau rau lucru o frimitura de bine dar mi-am pastrat simtul realitatii si nu m-am amagit singura.Nu avem o relatie perfecta,ca in filmele de dragoste,ne mai certam dar esenta ramane intacta dintre noi.Nici unul dintre noi nu si-a pierdut capul,sa zicem ca a fost o relatie matura de la inceput.Nu am crezut niciodata in "indragosteala la prima vedere " si nici in "fericiti pana la adanci batraneti" dar nici nu mi-am pierdut timpul sa despic firul in alte 1000 de fire.In relatia pe care o am (de 2 ani) baza este reprezentata de respect,comunicare si incredere.Pot spune ca la cateva luni poate chiar un an am putut spune ca tin la iubitul meu.Poate suna ciudat dar am preferat un barbat care sa ma respecte si sa-mi ofere incredere decat unul care sa fie indragostit de mine.Recunosc iubirea pentru el a venit treptat ,incet dar sigur.A fost o atractie la inceput dar in nici un caz nu a fost iubire.Am lasat ca lucrurile sa vina de la sine,nici unul dintre noi nu a fortat nota in nici un aspect.A aparut in viata mea intr-o perioada in care aveam nevoie de un om care sa fie langa mine ...si atat!Pentru mine asta inseamna fericire dar ceea ce-mi prieste mie ii displace altuia,dar asta este reteta mea.Diferentele dintre oameni ii apropie dar ii si indeparteaza...fiecare isi urmeaza propria reteta.Asta reprezinta fericirea in viziunea mea,sa faci ceea ce iti place fara sa dai explicatii nimanui si fara sa faci rau.Traieste-ti viata pe care ti-ai imaginat-o! Sa fiti fericiti cu totii! Felicitari pentru subiectul acestei discutii! Sarbatori cu bine!

hossu claudia spunea...

FB;HOSSU CLAUDIA
SHARE; https://www.facebook.com/hossu.claudia/posts/1000662346618114?pnref=story
GFC;claud1a04
POVESTEA MEA DE DRAGOSTE ESTE MAGICA NE CUNOASTE PE 8 ANI NE-AM VORBIT PRIMA OARA PE NET.NE-AM VAZUT NE-AM PLACUT SI ACUM PE 13 APRILIE IMPLINIM 3 ANI DE CASNICIE.NE IUBIM FOARTE MULT AM TRECUT PESTE PROBLEME PESTE NECAZURI STIU CA SOTUL MEU ESTE SUFLETUL MEU PERECHE CARE MA SPRIJINA LA BINE SI LA GREU.A FOST ALATURI DE MINE CIND MI-A MURIT BUNICA AM FOST DISTRUSA IN 2011 O IUBEAM FOARTE MULT.ESTE ALATURI DE MINE ZI DE ZI MA TINE DE MINA PE DRUMUL VIETII ESTE ROMANTIC;SINCER;VESEL;HARNIC SI CU SIMTUL UMORULUI.STIU CA MI-AM URMAT INIMA SI AM ALES FOARTE BINE AM INVINS DISTANTA DINTRE NOI 600 DE KM AM INVINS RAUTATILE SII OPOZITIA PARINTILOR MEI.IN DRAGOSTE POTI SA FII FERICIT DACA VREI NU CONTEAZA CE VOR ALTI.CONTEAZA CE SIMTI TU SI CE ESTE MAI BINE PENTRU TINE.CONTEAZA SA FII PRIETEN CU PERSOANA IUBITA SA TE CUNOSTI PE TINE SI PE EL FOARTE BINE.SA FII SINCERA SI SA COMUNICATI FOARTE BINE.SA NU INCERCI SA IL SCHIMBI NICIODATA .ORICIT DE GREU AR FII IN VIATA IUBIREA INVINGE MEREU MERGEM INAINTE SI LA BINE SI LA GREU.SINT MOMENTE MINUNATE CIND GATIM CEA MAI BUNA PRAJITURA SAU CIND MERGEM TININDU-NE DE MINA DIN NEAUA ARGINTIE.TOATE CLIPELE FERICITE RECOMPUN VIATA .MI-AM DARUIT INIMA SI SUFLETUL DE ZIUA MEA ACUM 8 ANI SI NU REGRET NICI O CLIPA CA AM FACUT-O.AM INVATAT CE INSEAMNA< IUBIRE ADEVARATA> SI< FERICIRE>.STIU CA ESTE MULT MAI USOR SA TRAIESTI VIATA IN DOI DECIT SINGUR.STIU CA VIATA MEA ESTE MAI FRUMOASA CU ZIMBETUL TAU DIVIN SI CU PARFUMUL TAU SUAV DE INGER MINUNAT CARE MIROASE A ZORI.

Anonim spunea...

E un subiect interesant, cel putin pentru mine si inca tabu pentru multe persoane, implicate sau nu in o relatie.
In speranta ca nu m-am intins prea mult...parererile mele si povestea mea le-am insiruit mai jos, si am facut acest lucru din suflet, pentru ca este un subiect aparte.Pentru ca nu a incaput intr-un singur comentariu l-am postat in mai multe comentarii
-------------------------------------
Nu exista doar o singura reteta a dragostei perfecte, ci ele sunt intr-un numar infinit, asa cum si numarul cuplurilor indragostite e la fel de mare…cred ca fiecare cuplu isi creeaza propria reteta a dragostei perfecte, a dragostei lor si asta din cauza ca o relatie de dragoste nu se poate compara cu o alta deoarece sunt implicate in ea personalitati si caractere diferite ce ii confera acelei relatii caracterisitici aparte.
Poate vi se pare imposibil, insa stiu persoane care nu au avut norocul sa isi gaseasca acea iubire care sa ii completeze sufletul si sa il faca sa tresalte de fericire…si asta fie pentru ca nu au intalnit persoana potrivita fie nu s-au implicat cat a trebuit la momentul potrivit…motivele sunt diferite.
Un lucru este cert, ca fiecare din noi vrem sa fim iubiti,sa iubim si sa fim fericiti, pana la adanci batraneti….insa nu stim intotdeauna ce sa facem, cum sa facem , cat sa facem si mai ales poate renuntam prea usor in fata anumitor obtsacole, fie ca sunt mai mici sau mai mari sau nu stim ce ne dorim de la acea relatie, de la omul de langa noi si implicit de la noi.
Este usor sa confirmi faptul ca ai o relatie, insa e mai greu sa o construiesti si sa o mentii pentru o viata.
Relatia perfecta nu exista, pentru ca daca ar exista, noi, femeile nu ne-am mai implica atat de mult iar barbatii nu ar mai lupta pentru ea, si astfel nu am putea construi acea relatie impreuna…si asta pentru ca ea ar exista si totul ar fi usor si noi doar am iubi.
Dar iubirea se construieste pe anumite baze, ea are nevoie de dovezi concrete, de cuvinte sincere venite din inima, de incredere, de respect, de atitudine.
Cred ca in prezent, oamenii renunta prea usor la o relatie, si asta pentru ca le e mai simplu decat sa incerce sa o “repare”..acest lucru e posibil atat timp cat intre cei doi exista acea legatura sufleteasca, emotie, si atat timp cat ei dau dovada de intelegere si trec la fapte si nu direct la cel mai simplu lucru: despartirea.
Dupa cum spuneam, cred ca fiecare relatie e diferita, pentru ca oamenii sunt diferiti…
Nu poate exista o reteta valabila in toate relatiile.
Este important sa oferim , pentru a primi..iar daca la un moment dat simtim ca nu primim ceea ce meritam e poate pentru ca nu ne aflam in relatia potrivita cu omul potrivit noua…caci iubirea se ofera si nu trebuie sa fie cersita.
Fiecare din noi ne dorim sa fim iubiti pentru ceea ce suntem si nu din alte motive, care pot fi multe.

Violeta Negru spunea...

E un subiect interesant, cel putin pentru mine si inca tabu pentru multe persoane, implicate sau nu in o relatie.
In speranta ca nu m-am intins prea mult...parererile mele si povestea mea le-am insiruit mai jos, si am facut acest lucru din suflet, pentru ca este un subiect aparte.Pentru ca nu a incaput intr-un singur comentariu l-am postat in doua separate.
--------------------------------------
Nu exista doar o singura reteta a dragostei perfecte, ci ele sunt intr-un numar infinit, asa cum si numarul cuplurilor indragostite e la fel de mare…cred ca fiecare cuplu isi creeaza propria reteta a dragostei perfecte, a dragostei lor si asta din cauza ca o relatie de dragoste nu se poate compara cu o alta deoarece sunt implicate in ea personalitati si caractere diferite ce ii confera acelei relatii caracterisitici aparte.
Poate vi se pare imposibil, insa stiu persoane care nu au avut norocul sa isi gaseasca acea iubire care sa ii completeze sufletul si sa il faca sa tresalte de fericire…si asta fie pentru ca nu au intalnit persoana potrivita fie nu s-au implicat cat a trebuit la momentul potrivit…motivele sunt diferite.
Un lucru este cert, ca fiecare din noi vrem sa fim iubiti,sa iubim si sa fim fericiti, pana la adanci batraneti….insa nu stim intotdeauna ce sa facem, cum sa facem , cat sa facem si mai ales poate renuntam prea usor in fata anumitor obtsacole, fie ca sunt mai mici sau mai mari sau nu stim ce ne dorim de la acea relatie, de la omul de langa noi si implicit de la noi.
Este usor sa confirmi faptul ca ai o relatie, insa e mai greu sa o construiesti si sa o mentii pentru o viata.
Relatia perfecta nu exista, pentru ca daca ar exista, noi, femeile nu ne-am mai implica atat de mult iar barbatii nu ar mai lupta pentru ea, si astfel nu am putea construi acea relatie impreuna…si asta pentru ca ea ar exista si totul ar fi usor si noi doar am iubi.
Dar iubirea se construieste pe anumite baze, ea are nevoie de dovezi concrete, de cuvinte sincere venite din inima, de incredere, de respect, de atitudine.
Cred ca in prezent, oamenii renunta prea usor la o relatie, si asta pentru ca le e mai simplu decat sa incerce sa o “repare”..acest lucru e posibil atat timp cat intre cei doi exista acea legatura sufleteasca, emotie, si atat timp cat ei dau dovada de intelegere si trec la fapte si nu direct la cel mai simplu lucru: despartirea.
Dupa cum spuneam, cred ca fiecare relatie e diferita, pentru ca oamenii sunt diferiti…
Nu poate exista o reteta valabila in toate relatiile.
Este important sa oferim , pentru a primi..iar daca la un moment dat simtim ca nu primim ceea ce meritam e poate pentru ca nu ne aflam in relatia potrivita cu omul potrivit noua…caci iubirea se ofera si nu trebuie sa fie cersita.
Fiecare din noi ne dorim sa fim iubiti pentru ceea ce suntem si nu din alte motive, care pot fi multe.

Violeta Negru spunea...

Partea a-2-a
In ceea ce ma priveste, pot spune ca relatia cu sotul meu a inceput in urma cu 9 ani, cand l-am cunoscut prin intermediul internetului, mai exact a unui site de socializare, pe care m-am inscris datorita unui coleg de facultate ce era indragostit de mine, dar caruia nu ii acordam atentie, decat prietenia mea neconditionata.
Desi nu ma vedeam a fi implicata intr-o relatie de lunga durata alaturi de el, lucru pe care I l-am si spus, si asta datorita firii lui prea sociabile, a aspectului fizic atragator si a charmului intens…timpul a trecut, noi ne-am apropiat incet si am trecut de la dragoste la iubire…pas cu pas.
Nu am intalnit obstacole majore, ci mici certuri care au fost constructive, ne-au facut mai atenti unul fata de altul, ne-au apropiat si ne-au maturizat in timp…
Nu avem relatia perfecta, insa incercam sa dam tot ce putem pentru a fi fericiti impreuna, pentru a razbate in timp si a construi relatia care sa tina pana la adanci batraneti, pentru ca asta ne dorim.
Am gresit, am intors spatele, am pus orgoliul mai presus de noi, am fost incapatanata, am gandit cateodata ca mai bine las totul in urma si abandonez, insa gandind apoi totul la rece mi-am dat seama ca El este perechea sufletului meu, ca fara el nu imi pot imagina un inceput si un sfarsit de zi, ca el imi da tot ce am nevoie, de la speranta,incredere, respect, optimism,dorinta, zambete sincere si prietenie nemarginita pana la acea dragoste neconditionata pe care mi-o imaginam si dupa care tanjeam inainte sa il cunosc.
Toate aceste lucruri m-au facut sa merg alaturi de el, mana in mana, pe acelasi drum al vietii, avand aceleasi sperante si dorinte de la viata , de la noi…si astfel am ajuns in prezent, un prezent in care am devenit o familie, in asteptatea celui de al treilea membru, comoara cu care Dumnezeu ne-a facut fericiti deoarece a venit exact atunci cand ne-am dorit si pentru asta consideram ca suntem norocosi si ca trebuie sa fim mereu recunoscatori pentru ce avem si ce vom avea.

Violeta Negru spunea...

Partea a-3-a
Reteta “ perfecta” generala, care se poate “ modela” in functie de fiecare om in parte, de dorinte, de tipul relatiei dorite,de ceea ce ne dorim, consta in lucruri generale:
- Daca vrem o relatie buna, trebuie sa fim la randul nostru buni;
-Daca vrem ca perechea noastra sa ne sustina, sa ne respecte si sa ne acorde incredere, si noi trebuie sa oferim aceleasi lucruri; Reciprocitatea este importanta si nu trebuie conditionata de nici un fel de lucruri;
-Un alt lucru important este ca noi sa ramanem persoanele care eram si inainte de a ne implica in relatie, sa ne pastram indivudualitatea, pasiunile si tot ce aveam inainte de el/ea si mai ales nu trebuie sa incercam sa schimbam ceva la perechea noastra cu forta si repede si doar pentru ca ne impunem acest lucur zicand ca e benefic pentru relatie.Schimbarea vine in timp, din dragoste si intelegere si nu in ritm grabit pentru ca altfel riscam sa se “prabuseasca” baza a tot ce am cladit;
-Dragostea/iubirea si atractia este de asemenea o alta baza pentru relatia noastra, si trebuie sa o mentinem vie pe cat posibil, si sa nu credem ca daca e iubire avem tot, pentru ca timpul o poate face sa dispara;
-Timpul acordat perechii noastre si lucrurile pe care le facem impreuna sunt absolute vitale, pentru ca astfel ii aratam ca este important pentru noi si astfel activitatile comune apropie mai mult decat ne putem imagina.
Concluzia povestii mele referitoare la o relatie perfecta:
Nu cauta sfaturi sau recomandari pentru o relatie perfecta, ci implicate in a o construe alaturi de omul cu care crezi ca poti reusi sa pui baza acesteia.
Pentru a ajunge la o varsta inaintata tinand de mana omul pe care il iubesti din tinerete, este un lucru pentru care trebuie sa depui efort, unul zilnic, dar in doi, pentru ca totul e mai simplu cand se imparte la doi.
Incearca sa fii ceea ce vrei sa primesti de la omul iubit…si daca nu esti, tinde sa fii.Daca vei gresi, recunoaste, daca nu vei sti anumite lucruri,doar intreaba, daca vezi ca relatia ta tinde sa se destrame, ia si indreapta lucrurile.Trebuie sa vorbesti, sa construiesti, sa asculti…trebuie sa faci ceva, dar impreuna cu el/ea.
Poate ti se va parea greu sa oferi,sa fii prea bun, sa ai prea multa rabdare,sa zambesti mai des decat de obicei, sa fii devotat relatiei, sa ierti sau sa ceri iertare…..insa toate astea fac parte din acea reteta care defineste o relatie, una fericita.Toate astea amestecate in doza potrivita, in fiecare zi.
Iubeste si vei fi iubit.

Iulia Negoescu spunea...

Povestea mea de dragoste începe în luna ianuarie a anului 2012. Mai avusesem relații, crezusem că dragostea învinge tot, dar adevărul este că depinde de mai mulți factori. Nici nu mă gândeam că sunt pregătită de o nouă relație. Începuturile sunt frumoase, noutatea mă atrage, dar o relație presupune timp, încredere, înțelegere, comunicare iar în momentul acela am zis fie ce-o fi. A fost dragoste la prima vedere! Când ne-am întâlnit, deși nu ne mai văzuserăm niciodată, m-am simțit în siguranță. Vorbisem cu el, cu câteva zile înainte pe Facebook (O da!) și după ce am făcut schimb de numere de telefon m-a invit la un suc. Am râs mult și cred că așa mi-a cucerit inima. 3 ani mai târziu am aflat că nu este chiar atât de vorbăreț, dar la prima întâlnire mi-a povestit mare parte din viața lui. A fost frumos, m-a făcut să mă simt bine. Am plecat și în drum spre casă mi-a trimis un mesaj: ”Îmi pare rău că a trebuit să pleci, mi-a plăcut să stau cu tine”. Sunt o norocoasă, pentru că simt că el este ALESUL. Mă iubește, mă suprinde, iar după 6 luni a venit cu micul dejun la pat. Eram super mega încântată. Rețeta noastră este una simplă: vorbim și lăsăm orgoliile de o parte. Vorbim zilnic, despre orice. Mă ascultă când vorbesc despre cosmetice, îmi povestește ce face la facultate și îmi este mereu alături. Nimeni nu este perfect, dar dacă există dragoste înveți să trăiești cu persoana respectivă și restul nu mai contează!

Mihaela Ela spunea...

Nu cred in relatii perfecte si nu am crezut niciodata. Te indragostesti nebuneste pentru saptamani, luni sau, daca esti norocos, un an sau doi. Si apoi, toata furtuna hormonala usor-usor se potoleste, si vine momentul in care te lovesti cu spaima de intrebarea: ce ne-a mai ramas? Pentru mine, din acel moment incepe iubirea. Atunci cand, iubindu-l, stii ca vei umple golul lasat de pasiunea consumata, de spaima rutinei, de nevoia de eliberare.
Nu cred nici intr-un secret al unei relatii fericite. Pentru ca, orice ar functiona la un moment dat, de-a lungul timpului apar situatii in care doar pasiunea, doar prietenia, doar ..ceva, vor da gres.
Cred in schimb in sinceritate fata de sine. In primul rand fata de sine! Pentru ca, atunci cand lucrurile nu merg bine - si anii petrecuti alaturi de un om iti arata ca, uneori, lucrurile nu merg bine :) - e atat de tentant sa te aperi zicand: e vina lui. Nu ne potrivim. Relatia noastra a esuat.
Insa momentul cu adevarat dificil pentru mine a fost sa ma intreb daca nu cumva ma insel, si asa ceva nu exista: partenerii compatibili per se, iubirea infloritoare, relatiile precum cantecul de privighetoare. Pentru ca o relatie stabila si de durata presupune munca, dincolo de iubire. Intocmai cum spui:un job cu norma intreaga, la care uneori esti obosita, de la care uneori ai vrea sa pleci, sau la care te duci cu zambetul pe buze si-ti gasesti colegul absent.
Si atunci, totusi, ce ramane?
Sinceritatea. Vrei sa continui? mai gasesti motive? mai zambesti la gandul de a te trezi langa el dimineata?
Eu am raspuns o data cu mai multi de "nu" decat "da". Si am plecat. A fost greu, m-a speriat, as fi vrut sa fi fost altfel. Dar n-a fost. Am pastrat doar lectia invatata.
Si, ani mai tarziu, mi-am spus da, si i-am spus da. Da, vreau sa ne zambit inca diminetile.
Asa am invatat si mai multe lectii. Lectia 1: tiparele comportamentale preluate de la parintii nostri fac a multe "conflicte majore" de cuplu sa fie doar o ciocnire de principii Principii ale altora.
Si atunci, lectia 2 m-a invatat sa ma relaxez. Sa-mi spun nu, nu sunt eu aici, nu esti tu aici. Sunt toate legile lui "trebuie" si "ar trebui sa" cu care am fost crescuti. Insa, impreuna, nu mai trebuie sa..nimic. Suntem liberi sa gasim propriul nostru mod de viata. Da, poate vom fi dezaprobati mai apoi de altii, dar..Lectia 3: toleranta. Ne acceptam reciproc si acceptam alti oameni in viata noastra. Acceptam evenimente si lucruri neplacute, aceptam ca viata nu e lapte si miere.
Iar cand e prea greu, lectia 4 ne-a invatat sa radem. Si a tot fost greu. Ne-am lovit de boala, de doliu, din nou boala si doliu, am vazut cum e sa pierzi atat de mult incat nu crezi ca iti vei mai putea recapata viata. Dar, cumva, am facut-o. Intre gandurile capitularii, ale despartirii, ale cedarii, am reluat lectiile invatate impreuna.
Si confirmarea ca am luat decizia corecta vine in fiecare dimineata cand, inainte de a-l vedea, zambesc stiind ca va fi acolo cand voi deschide ochii.

marisara15 spunea...

De fiecare data , in fiecare zi rasare soarele dar un rasarit de soare la mare are ceva magic si este superb.Asa cum rasare soarele in fiecare zi tot asa putem considera fiecare zi un nou inceput si sa zambim si chiar am putea crede ca inceputurile
si sfarsiturile din viata noastra echilibreaza balanta.Oare asa o fi? Insa atunci cand intelegem ca majoritatea inceputurilor si-au gasit deja sfarsitul, deci nu dainuie metamorfozate in vreo poveste nemuritoare, iar balanta
se apleaca greoi sub povara regretului, gasim justificarea pentru sufletul nostru din ce in ce mai obosit si pustiit. Gasim totodata si o scuza trista pentru seriozitatea maturitatii.
Dar baza consider eu ca este cea mai importanta in viata.La mare am facut cu fetita mea un castel si apa a venit si l-a luat.Simplu.A plans ca a muncit si apa l-a luat in 2 secunde.Si atunci am inceput sa-i explic ca in viata e foarte important sa ai o baza,pe care sa construiesti si sa inveti ceva din greseli,sa nu judeci,sa fii tolerant si sa indraznesti mereu..Am construit o fortareata pana la urma pornind de la un mic castel dar i-am facut o baza
puternica,l-am aparat de apa cu canale,cu pietre si am pus suflet in fiecare fir de nisip.Si asta e important in viata;sa pui suflet in tot ceea ce faci,sa fii acolo 100% si sa zambesti chiar si cand apa iti ia castelul.Paradoxal,la cateva minute i-a explicat unei fetite care facea aceeasi greseala ca si el ca trebuie sa aiba o baza puternica,sa-l faca asa,asa….Si m-a rugat sa fac poza la castel ca sa-l avem mereu in minte.In viata fiecaruia au fost multe inceputuri si tot atatea sfarsituri ;prima prietena,primul iubit,prima asa,prima masina,etc si lista e lunga,lunga.Si cate si mai cate sfarsituri au mai fost… Prin cate pierderi, uitari si adaptari trebuie sa treaca un fragil suflet de om in simfonia destinului. Si totusi, certitudinea care ramane,
dupa atatea inceputuri concretizate doar in sfarsituri: obligatoriu, actualul sfarsit e insotit de un nou inceput si care depinde de noi cat il pretuim si ce facem cu el.Orice relatie este o minune,un dar ,un dar care ne leaga, ne dezleaga, ne departeaza, ne leaga ,ne aduna,ne dezbina si in ciuda acestui iures zilnic totusi gasim momente pe care sa le pastram,sa ne intalnim cu oameni dragi.Nimic nu e intamplator,continui sa spun,sa cred. Si tocmai de aceea relatiile au un rost,o explicatie care nu trebuie cautata sau inteleasa.Trebuie doar sa o luam asa cum vine.Simplu. E suficienta doar o clipa de uimire pe care am
surprins-o in cateva imagini in sufletul meu .

Lucica Lazar spunea...

Fb. Lucica Lazar
Share. https://www.facebook.com/lucica.lazar/posts/733645676755675
Eu am 25 de ani de casatorie si inca ne iubim ca in prim azi.
Daca exista incredere,respect si comunicare nu ai cum sa nu te intelegi sau sa nu iubesti persoana de langa tine.
Pe sotul meu l-am intalnit intamplator,eu ma duceam la piata cu o prietena comuna si acolo ne-am intalnit.Dupa cateva zile acea prietena mi-a zis ca ar vrea sa-mi faca cunostinta cu un baiat care ii place de mine.Ne-am cunoscut,ne-am placut si ne-am casatorit iar de atunci au trecut atatea ani petrecuti impreuna. avem doua fete frumoase si sanatoase,iar de 3 ani si 6 luni am un inger de nepotel.
Viata in doi inseamna bucurii si necazuri,dar impreuna treci peste orice hop.Trebuie sa fii mereu langa omul ales la bine dar mai ales la greu.
Multumim pentru concurs! :-*

Cristiana Gramescu spunea...

Povestea mea de dragoste a inceput la 16 ani, cand l-am reintalnit pe Cristi, un amic pe care il cunoasteam din clasa a 7-a, si cu care am inceput sa tin legatura la acea vreme pe Messenger, si cu care am inceput sa ies aproape in fiecare zi la plimbare, mai ales ca era si vara, terminasem clasa a 9-a. La inceput, amandoi am crezut ca va fi doar o prietenie de vara, pana incepem din nou scoala, amandoi fiind de aceeasi varsta. Am petrecut in acea vara niste clipe foarte frumoase, ne-am inteles perfect. Cand am inceput scoala, am tinut legatura, am ramas impreuna, si fara sa ne dam seama, a mai trecut un an, noi fiind uimiti ca ne-am inteles atat de bine incat am continuat acea poveste de dragoste.
Prietenia s-a transformat in iubire, intre noi s-a legat o relatie stransa, dupa liceu am ajuns la facultati diferite, dar ne vedeam cat puteam de des, el venind la mine la camin in fiecare vineri si pleca duminica. Mergeam la plimbare in fiecare weekend in parc sau ne plimbam cu bicicletele, ieseam cu prietenii, practic gaseam mereu ceva de facut, nu prea aveam timp de plictiseala. Au fost si cateva certuri, ca in orice relatie, dar am trecut mereu peste ele, gandindu-ne ca suntem maturi si putem ajunge la un compromis. De jumatate de an ne-am mutat impreuna, ne intelegem foarte bine, ne iubim extrem de mult, ne gandim la casatorie deja, suntem impreuna de aproape 8 ani de zile. Suntem foarte fericiti impreuna si nu am putea sa ne imaginam viata unul fara celalalt.

Te pup,
Cristiana

Arge Deianira spunea...

Povestea de dragoste perfecta este asemanatoare crengii de aur a lui Sadoveanu: este dragostea de dincolo de explicatii, iubirea de dincolo de cuvinte, armonia intelesurilor si anticiparea dorintelor. Dragostea perfecta nu are legatura si nu implica automat happy-end -ul; este un statut de gratie; nu se masoara-n flori si cadouri, ci in trairi, semnificatii si simtiri. Nu exista sume de facut, nu se sprinjina pe demonstartii de iubire si nu se defineste. Iubirea perfecta este darul inteleptilor si este experienta, care amplifica infinit orizonturile; cauza si efect al existentei insasi. Sunt putini cei care isi cunosc ”creanga de aur” si nimeni dintre cei ce stiu nu vor vorbi in gura mare despre asta. Iubirile perfecte se marturisesc in soapta, in noapte, in intimitatea cunosterii.
Ingredientele iubirii perfecte sunt mereu aceleasi: (re)cunosterea, pasiunea, intelesul, contopirea si acceptarea celuilalt intru totul.

FB: Arge Deianescu
Share: https://www.facebook.com/arge.deianira/posts/10205023291476826?pnref=story

Irina Alexa spunea...

"Fericirea vine din lucruri simple." Am inteles demult ca trebuie sa incetez sa ma preocup sa caut fericirea- ea a vine de la sine. Dintre sutele de zile pe care le-am trait nu consider ca exista una"cea mai" fericita . Cum se pot masura zielele"cele mai" fericite intre ele? Am trait multe zile "cele mai fericite". Una dintre acestea a fost pe o plaja izolata a unei mici insule din Grecia. Singura cale de acces era o carare pietruita printre stanci. Micuta masina inchiriata ne-a facilitata accesul, dupa indelungi cautari. Copaci gigantici creeau umbra racoroasa. Dealuri inalte de fiecare parte a falezei. In departare imaginea muntilor. Vegetatia verde dupa ultima ploaie de vara. Marea calma in fata. O insula in depratare. Soarele cald si luminos. Aveam provizii pentru o zi. O zi perfecta lipsita de evenimente spectaculoase, aceea liniste si naturalete paradisiaca.
Am realizat ca niciodata nu poti cunoaste cu adevarat un om. Atunci când ai impresia ca îl cunosti pe dinafara, se întâmpla sa îti dai seama cât îl stii de putin. Acest ocean de posibilitati-omul, este în continua schimbare, capabil de orice. A-l limita prin gândire, este dovada de limitare din partea persoanei în cauza. Omul este alcatuit din frânturi : de gânduri, luciditate, sentimente, iar de cele mai multe ori vorbele si purtarea nu tradeaza nimic din adâncul fiintei. El se adapteaza si creeaza situatii prielnice desfasurarii sale ca personalitate, etaleaza o imagine despre sine, mai mult sau mai putin în concordanta cu realitatea. Situatiile extreme îi scot la iveala însusiri ascunse, nestiute, adevarata sa înfatisare, sau poate doar trasaturi nascute din sentimente intense într-un moment crucial. Asemenea apei sunt oamenii, uneori limpezi, alteori tulburi, mereu în stransa legatura cu “vremea de afara”, dar în esenta, sunt aceeasi. Asa cum apa nu îsi schimba niciodata comozitia, o regasim în aceeasi formula, dar poate lua orice forma. A crede ca lumea este rea, ar fi o idee de consolare pentru a ne justifica greselile. A crede ca este buna, ar fi o naivitate. Ar trebui sa luam lucrurile asa cum sunt..pe oameni fara limite, cu samânta lor buna sadita pe un pamânt roditor sau sterp, etern schimbatori, însa cu aceeasi esenta. Ar trebui sa învatam sa iubim esenta…compozitia si nu formele. Este singurul mod în care putem fi mai aproape unul de celalalt.
Eu am iubit "compozitia" lui, caracterul lui, faptul ca era atat de diferit de mine, am amestecat apa si uleiul, emulsia creata dand o savoare deosebita relatiei noastre unice .

coco spunea...

reteta perfecta nu exista!
un respect deosebit pentru partener, pentru nevoile lui, aspiratii, dorinte, sustinere...si drumul serpuieste putin, dar continua :)

Ion Mirela-Liliana spunea...

Pot sa iti povestesc despre povestea mea de iubire;nu cred ca este perfecta,pentru ca suntem oameni si prin nastere,nu suntem perfecti,dar intre noi exista incredere,comunicare si respect,ceea ce eu cred ca reprezinta ingredientele unei relatii reusite.
Eu si sotul meu ne-am cunoscut in august 2010,in timpul unei iesiri de weekend cu prietenii,la munte.
Eu sunt din Giurgiu,el din Buzau,unii dintre prietenii nostri din Bucuresti.
A fost un weekend frumos,in care am stat foarte mult de vorba,o noapte intreaga chiar,si la sfarsitul zilei de duminica am plecat fiecare spre casa lui,in orasul lui.Am considerat ca au fost 2 zile frumoase,si doar atat ; dar,se pare ca cineva,undeva,ne pregatise mai mult de-atat.
Am inceput sa vorbim la telefon,sa ne vizitam reciproc si incet,incet aparea ceva frumos,minunat si unic.Si acel lucru minunat s-a transformat intr-o frumoasa poveste de iubire,poveste care in toamna anului trecut,20 Septembrie 2014 a primit binecuvantarea Domnului,in fata familiei si a prietenilor ( priteni care erau sceptici in ceea ce priveste relatia noastra datorita distantei ).
Probabil ca,la un moment dat,nici noi nu stiam prea bine ce va iesi,dar am avut incredere unul in celalalt,am discutat orice mica problema aparuta,orice mic semn de intrebare,si totul a fost bine.
In momentul de fata facem mari eforturi pentru a reusi sa ne luam o casuta a noastra,numai a noastra,ceea ce pare destul de complicat,dar ne dorim asta din tot sufletul si speram ca vom reusi sa ne implinim si acest vis.
Intr-o relatie,lucrurile sunt bine atunci cand cei doi comunica foarte mult,discuta despre orice problema aparuta si incearca sa gaseasca o solutie ;si mie mi s-a dovedit ca increderea este esentiala,daca nu exista incredere putem sa spunem ca nu mai este nici o relatie.
Eu pot sa spun ca mi-am gasit jumatatea,persoana alaturi de care vreau sa imi petrec viata,sa ne cladim o lume a noastra,in care sa fim sanatosi,fericiti si multumiti!! Am cautat ceva timp,dar totul a fost cum nu se putea mai bine,pentru ca, la 180 km distanta de mine se afla cel alaturi de care vreau sa fiu o viata intrega,sa ne bucuram unul de altul !!
Va doresc si voua o iubire ca a mea ; cele care ati gasit-o deja,sa va bucurati de ea; cele care inca nu,sa nu va pierdeti speranta si sa cautati,pentru ca undeva,acolo,va asteapta iubirea voastra minunata !!
O zi minunata !!

Cristina Cocoreanu spunea...

Hello :) Daca ar fi sa aleg doar 3 ingrediente pt un Love Story adevarat ar fi: respectul reciproc, intelegerea si increderea. Nu ma pot opri aici as mai adauga: pasiunea, fantezia, respectul de sine, bunul simt, nebunia in sensul frumos al cuvantului, misterul si iubirea pt Dumnezeu. Tocmai de aici vreau sa incep povestea mea, cand eram mica in timpul adolescentei ma rugam la Dumnezeu, seara, inainte de culcare ca sa am parte in viata mea de un om care crede in D-zeu, un om bun cu suflet curat.
Ca sa il intalnesc pe acest om, am calatorit cateva mii de km, asta dupa 3 ani de corespondenta prin scrisori, bineinteles parfumate, mailuri, telefoane, pachetele cu souveniruri trimise prin posta.
Mi-am luat inima in dinti, am strans bani si am plecat la Firenze, locul nostru de intalnire. Am stat o luna pe care o consider luna de miere, de vis :).
Nu mi-a inselat asteptarile, a fost si este omul pe care mi l-am dorit alaturi pt o viata intreaga. Amandoi am fost sinceri, amandoi am facut eforturi ca sa fim impreuna, amandoi am planuit sa ne casatorim, sa avem copii. Am reusit sa le facem pe toate, mereu impreuna, dragostea se construieste.
Avem nationalitati diverse, el este marocan si vreau sa iti spun ca misterul unei culturi diferite a jucat un rol important si frumos in relatia noastra la inceput si pe parcursul anilor.
Aceasta este povestea mea de dragoste, sper ca ai citit cu placere si iti spun ca atunci cand iti vei gasi jumatatea sa lupti din rasputeri pt ea, sa nu o lasi sa scape.
Te asigur ca jumatatea ta o simti pana in adancul sufletului atunci cand o intalnesti, nu vei avea dubii.
Frumoasa tema ai ales pt concurs, mult noroc in tot iti doresc :).
Am dat share pe pagina mea de facebook Cocoreanu Mona.

ikryss88@gmail.com spunea...

Nu traiesc o poveste de dragoste, dar cred ca si tine ca cea mai importanta in viata este dragostea.
Un foarte bun prieten de-al meu avea o vorba: Nu mai tineti minte ce pantofi aveati la 12 ani, dar
relatiile dintre oameni va raman in amintire.
Cred ca cel mai importanta intr-o relatie este dragostea, apoi comunicarea, intelegerea si
lucrurile de interes pentru amandoi. Daca pe mine ma va interesa ceva ce pe partenereul meu il lasa rece sigur vor fi probleme acolo (dar in timp).
Cred ca este nevoie de sacrificii de ambele parti ca o relatie sa tina pentru toata viata asa cum
ne dorim toti. Nu exista oameni care sa nu se certe, deoarece suntem diferiti, dar cu iubire le putem depasi.
De asemenea sunt foarte importante gesturile mici, ele fac diferenta si dezvaluie daca sunt sentimente sau nu in aceea relatie.
Nu poti sa iubesti si sa nu daruiesti, dar poti sa daruiesti fara sa iubesti.
Cred ca The one este omul cu care te potrivesti cum se potrivesc mainile si cred ca la momentul
potrivit va aparea si in viata mea.
Mai cred ca barbatul potrivit nu va dori sa schimbe la jumatatea lui decat numele de familie cu al lui.
Sunt prea visatoare?!

Maria Mirabela Ursu spunea...

Am stat pe ganduri daca sa scriu sau nu...
Mi-am formulat gandurile, pentru ca apoi sa renunt a le trece pe hartie...
Am iubit de 2 ori in viata mea. Puternic, cu toata fiinta mea, pana la lacrimi, pana la renuntarea la binele propriu pentru al lui, pana la sacrificii de toate felurile...
Nu sunt o femeie slaba, ba dimpotriva. Stiu din start ce vreau, ce pot sa ofer si de ce anume am nevoie de la el. In prima poveste asa a fost. L-am intalnit, l-am indragostit din prima si iubit maxim 5 ani. Atat de mult ca imi era dor de el chiar si atunci cand adormea :) Voiam sa-l cuprind cu totul, sa-l iau in mine, sa-l ador si mai mult si ma intrebam cum as putea face asta. Pentru el am zburat peste mari si tari fara sa stau pe ganduri, pentru el am renuntat la multe si multi,nu mi-am imaginat niciodata viata fara el. Dar el nu a fost atat de puternic ca si mine, a fost mai slab, a fugit la primul hop, m-a abandonat, a facut sa ma doara groaznic, m-a lasat fara el. Il iubesc si acum, dar nu l-as mai putea primi din nou in sufletul meu. Nu mai este loc pentru el, spatiul nu mai este la fel cum era cand a plecat de acolo.
Acum este curat, mobilat altfel, isi doreste alt fel de locuitor. Unul mai sigur pe el, mai puternic, mai devotat, mai pregatit sa se razboiasca cu toata lumea pentru mine, sa iubeasca macar pe jumatate fata de mine!
Nu as sti sa spun reteta acestui sentiment. Se simte sau nu. Dar as putea sa dau un sfat: sa ai incredere intotdeauna in instinct. Un om iti trasmite din primul moment al intalnirii voastre daca iti poate intra in suflet sau nu! Si sa fii tu, intotdeauna. Nimeni pe lume nu are dreptul sa te schimbe, sa te vrea altfel decat esti, sa te oblige sa fii altcineva decat esti.
Si fa intotdeauna ceea ce simti! Nu conteaza ce spune nimeni pe lumea asta. Doar tu iti traiesti viata ta, nimeni altcineva! Nici o secunda a vietii tale nu merita irosita! Nimeni nu ti-o da inapoi, asa ca traieste-o fix asa cum simti tu!
Ramai tu sincer tie!
Iubeste-te pana la stele si inapoi, adora-te asa cum esti, doreste-ti sa fii mai buna dar pentru tine, vede-te mai frumoasa in ochii tai, fii vesela, fii sincera, fii pozitiva, ai incredere in binele care ti se poate intampla daca ti-l doresti suficient de mult, calatoreste, iubeste, ofera-ti tot ce-i mai bun pe lume!
Abia atunci, cand vei fi trait si simtit toate astea, Universul te va considera pregatit sa primesti un suflet de iubit in viata ta! :)
Curateste-ti sufletul de fantomele trecutului, sterge cu buretele toate suferintele, ingroapa adanc durerile. Incarca-te cu bine, speranta, lumina si frumos!
Si il vei intalni pe cel care merita sa fie in inima ta si pe care tu il meriti1

Camelia Andrasescu spunea...

Oh, e asa un subiect personal...m-am gandit daca sa intru si eu in discutie sau nu...Si incep din start cu ideea principala, eu nu cred in iubirea perfecta! A mea nu este perfecta! Nu pentru ca nu ne iubim ci pentru ca muncim prea mult, alergam dupa bani, himere si timpul nostru, unul cu altul devine infim...Totul e roz evident la inceput, esti doar tu cu el, studenti amorezati cu timp de plimbari si pasiuni comune...In cazul nostru, dansul,ne-am cunoscut la o sala de dans si am dansat pana ne-am indragostit...si dupa aceea! Acum ne dorim sa mai dansam, dar cand? Nici fetita nu avem timp intotdeauna sa o ducem la dans dar sa mai mergem noi...Eu nu stiu sa descriu ca in carti sentimentele, stiu doar ca ele sunt, ca intotdeauna ne reapare zambetul cand celalalt intra pe usa...Ne intelegem din priviri, stim ce vrea celalalt dar asta nu inseamna ca suntem intotdeauna pe aceeasi lungime de unda...spre exemplu, nu-i place sa dea cu aspiratorul, ma preseaza sa ne luam o femeie sa ne ajute iar mie nu-mi place ideea. Dar il inteleg, nu e lenes, doar ca munceste de dimineata si pana noaptea, unde sa-l mai pun sa dea cu aspiratorul pe la 22...si totusi inca imi incerc norocul si il mai pun, ha, ha!
Iubirea perfecta pentru mine e cand suntem in vacanta...liberi, fara presiuni, fara dimineti grabite, fara seri cu dead-line-uri. Eu fac shopping si vizitez muzee, el face scuba-diving si navigheaza. Avem pasiuni diferite, dar am invatat sa ni le acceptam. Inca putin si facem 16 ani de cand suntem impreuna, si poate ca anii nu conteaza, dar spun totusi o poveste!

Orhidee9 spunea...

Dragostea e cel mai minunat sentiment de pe pamant.Secretul unei povesti de dragoste ca in filme e ca intotdeauna sa daruiesti iubire si sigur ce daruiesti vei primi inapoi izecit daca dorintele tale ajung la sufletul tau pereche si sigur undeva e si jumatatea ta.Secretul unei relatii e fidelitatea,respectul si intotdeauna sa fii buna si sa si lasi de la tine.

Macrina Bleotu spunea...

Pentru mine cel mai imporatant intr-un cuplu este iubirea .Un cuplu rezista in timp daca exista iubire. Ceea ce a spus Marin Preda in "Cel mai iubit dintre pamanteni" este esenta"DACA IUBIRE NU E NIMIC NU E". Este importanta intr-un cuplu intelegerea,armonia,comunicarea,
ajutorul dar ele nu ar exista fara iubire. Ce este iubirea? Nici cel mai învăţat om nu ar putea să explice asta celui ce nu o simte, iar cine cunoaşte răspunsul, nu are nevoie de cuvinte.De fapt, „iubirea” nu este altceva decât un alt cuvânt pentru „rezonanţă” sau „vibraţie armonioasă”.Iubirea mea pentru sotul meu e emoţie, un sentiment de afecţiune puternică, născuta din înrudire, admiraţie, bunăvoinţă, respect, compasiune, tandreţe, interese comune, în general din emoţii pozitive.E sufletul meu pereche! Si am 36 de casatorie.
Bleotu Macrina
email: macrina.bleotu@yahoo.co.uk

Anonim spunea...

Nu exista o reteta care sa te conduca la un rezultat perfect. Un rezultat care sa iti garanteze fericirea. Nu am cautat mult pana am gasit o. Stiu, uneori ma gandesc ca e vorba de noroc. Insa, am ajuns la concluzia ca relatia perfecta(stiu ca nu exista perfectiunea, insa in viziunea mea exista) se naste cu un gram de noroc si din ceea ce esti. Da. Putin noroc sa gasesti pe cineva care sa ti se potriveasca atat de bine, mulat dupa sufletul tau si actiunile tale. Eu iubesc de 10 ani. Anul acesta avem nunta. Abia astept sa avem acelasi nume, pentru ca simt ca suntem facuti unul pentru altul. Ne completam. Exact ca un lucru bine facut. El ma alinta, eu ii gatesc ceva delicios, el e moracanos ca a avut o zi proasta la serviciu, eu (desi cu supararile mele de la munca, nu le mai spun, ma dau la o parte si pe primul loc este supararea lui, ea ma doare mai tare decat a mea) il inveselesc, pur si simplu aproape ca ma dau peste cap ( ii fac masaj, gatesc orice vrea, pun muzica, dansez, il ascult, il sfatuiesc....Si a doua zi cand il aud ca se simte mai bine ( a avut o zi buna la serviciu!!! Ole!!)imi spune ce mult a insemnat pentru el ceea ce facut...atunci inima mea prinde aripi si ii sunt alaturi mereu. Poate sa fie asta secretul, de fiecare data imi pasa de el mai mult decat de mine. Si cand pleaca in teambuildinguri sunt atat de bucuroasa pentru evadarea lui din lumea cotidiana si ii pregatesc bagajul cu atata emotie. Il iubesc cu toate sentimentele de pe pamant, ca o mama, ca o sora, ca o prietena, ca o sotie. Am avut noroc, dar si sufletul meu a stiut sa aleaga un om care sa se potriveasca sufletului meu. Este un om atat de bun, alaturi de mine mereu, care face mereu lucrurile bine si corect. Si cand ma gandesc ca acesta este al zecelea an, anul nuntii, cand in fiecare dimineata ne spunem te iubesc, cu atata pasiune si dor sa ne revedem seara, incat nu imi vine sa cred ca poate exista atata iubire pe acest pamant. Abia astept sa purtam acelasi nume, simt ca ne potrivim perfect. Este atat de important omul de langa tine...dupa ani si ani ti se pare mult mai frumos si mult mai bun. E doar iubire, ana maria gradinaru msaniaa@yahoo.com

Post Top Ad