luni, 24 iunie 2013

Lansare BOTANICS la Casa Doina

N-o sa va povestesc acum despre cosmeticele BOTANICS care au fost lansate zilele trecute pentru ca abia am inceput sa le folosesc, ci vreau doar sa va arat cateva fotografii frumoase de la evenimentul care s-a petrecut intr-un cadru perfect pentru o dimineata de iunie, Casa Doina.
Daca nu ati facut cunostinta pana acum cu BOTANICS, aflati ca este un brand exclusiv al Boots (prezent in farmaciile Sensiblu), foarte apreciat in toata lumea , avand in vedere ca produsele cosmetice au la baza extracte vegetale, nu contin ingrediente de origine animala, nu contin uleiuri minerale sau ceara de parafina si au la baza principii organice clare, care minimalizeaza impactul asupra mediului si maximizeaza afectele benefice asupra pielii.















Sloganul Botanics este "Fii mai aproape de natura"

Plantele sunt un adevarat miracol al naturii, dar forta lor nu este usor de pus in valoare. Pentru a reusi acest lucru, specialistii de la Boots au strans la un loc experienta profesionistilor care lucreaza in cadrul uneia dintre cele mai mari gradini botanice, Kew Royal Botanic Gardens, din Londra, cu propria cercetare si expertiza stiintifica. Asa s-au nascut produsele Botanics. Kew Royal Botanic Gardens este nu numai o imensa gradina botanica unde se gasesc o mare parte din speciile de plante ale lumii, ci si un centru de prima importanta in domeniul cercetarii botanice, un teren de pregatire pentru profesionisti, care atrage si nenumarati vizitatori.
Imi pare atat de rau ca nu am reusit sa o vizitez cand am fost la Londra, dar este atat de frumos orasul asta, incat in cele doua saptamani petrecute acolo nu am stat o clipa si tot am plecat cu impresia ca nu am vazut nimic! Trebuie sa ma intorc! It's a must! :) 

In goodie bag am primit un toner demachiant si o crema hidratanta din gama All Bright, absolut minunate amandoua, o masca antistralucire cu argila din gama Shine Away, o crema hidratanta pentru barbati despre care am primit un feedback pozitiv insotit de un zambet pana la urechi; o masca pentru par pe care nu am apucat inca sa o folosesc, un lapte demachiant mi-nu-nat si el... Am sa va vorbesc eu in detaliu, despre fiecare, pentru ca sunt produse care chiar merita review-uri generoase!
18:40 / by / 1 Comments

Un comentariu:

Adelina Tomescu spunea...

Nu stiam de aceste produse. Sa ne spui si noua parerea ta dupa ce testezi pe indelete :)

Post Top Ad