vineri, 8 aprilie 2011

Surprize-surprize...pacatoase

După 7 ani în care s-au bălăcărit pe la toate televiziunile, după zeci de nopţi în care Diaconescu le-a găzduit, când pe una, când pe cealaltă şi le-a suportat înjurăturile şi blestemele pe care şi le-au aruncat una celeilalte, se pare că minunea s-a întâmplat şi Zavoranca s-a împăcat cu Marioara. S-au îmbrăţişat la Capatos în emisiune, nu cu foc, ci cât de strâns se poate îmbrăţişa o mamă cu o fiică pe care a ocărât-o vreme de şapte ani. Lumea plângea, Stoian plângea, şi lui Capatos i-am văzut ochii lucind, dar nu ştiu dacă de emoţie sau de bucurie că îi creşte audienţa până la cer şi înapoi. 
Ori de invidie că nu s-a întâmplat senzaţionalul la el în emisiune, pentru că apoi să pună pe ecran, cu litere de-o şchioapă, “ŞOC”, “BOMBĂ”, “NEMAINTALNIT”, “NEMAIVĂZUT”, “NEMAIAUZIT”, “DE NECREZUT”, Dan Diaconescu şi gaşca invitată la OTV s-au grăbit să afirme că împăcarea ar fi doar un alt scenariu de-al Oanei Zăvoranu. Miza ar fi spălarea imaginii grav afectate în ultima perioadă, mai ales după episodul cu pierderea sarcinii considerat de unii o farsă post 1 aprilie. Şi internauţii, mulţi dintre ei, pariază pe acelaşi scenariu, iar forumurile abundă de comentarii ale celor care nu văd cu ochi buni împăcarea dintre Oana şi mama ei.
 
Numeroşii telespectatori ai lui Capatos au văzut, joi noapte, o Oana Zăvoranu cu ochii în lacrimi care şi-a cerut iertare de la “cea care a purtat-o în pântece”, cum şi-a caracterizat chiar ea mama pe care cu o zi înainte o hulea groaznic în stilul cu care ne-a obişnuit de şapte ani încoace. Capatos spune că a intuit că va urma o împăcare la el în emisiune şi a riscat chemând-o pe Marioara Zăvoranu în platou, fără ştirea Oanei, care chiar a lăcrimat văzând-o pe maică-sa venind spre ea. Mare minune cum se poate schimba omul, cum căile Domnului sunt atât de nebănuite şi cum o discuţie cu “o fiinţă specială, un trimis al lui Dumnezeu” a putut-o schimba pe Zăvoranca în aşa fel.

Oana spune că regrele ei şi dorinţa de a fi un om mai bun vin în urma unei discuţii de câteva ore avută cu o femeie căreia nu vrea să-i dea numele– sunt voci care sustin ca ar fi vorba despre Loredana, sotia lui Bodo. Aceasta i-ar fi spus că singurul mod în care poate ieşi din întuneric şi intră în lumină este să ierte şi să se împace cu cei cărora le-a greşit. Caracter puternic şi orgoliu pe măsură, Oana a cedat în faţa acestui “înger” şi, încărcată cu patru buchete imense de flori, s-a dus la Capatos să-şi cureţe sufletul. Spovedania, că tot ne aflăm în pragul Paştelui, a avut-o în prim plan de Marioara şi chiar dacă Oana a stat pe canapea la jumătate de metru de ea şi nu a privit-o în ochi aproape deloc, întâlnirea dintre ele ar putea fi considerată una emoţionantă şi sinceră.

S-au mai trezit alţii din gaşca lui Toma Necredinciosul să spună că, de fapt, ele n-ar fi fost certate niciodată şi că au jucat timp de şapte ani într-un film pentru că onorariul merită cu vârf şi îndesat. Şi că s-au certat de ochii lumii pentru a se umple de bani de la televiziuni. Greu de crezut că poate fi cineva atât de malefic şi de ahtiat după bani încât să poată face faţă unui asemenea scandal întins pe şapte ani.

Dar să nu mai luăm în seama vorbele unor bolnavi de scenarită şi să privim cu ochi buni o minune care numai în postul Paştelui se putea petrece: Oana chiar s-a îmbrăţişat cu Marioara, chiar i-a cerut iertare lui Pepe şi a spus în faţa întregii ţări că este un bărbat extraordinar pe care îl va iubi până la moarte, în paralel cu iubirea pentru porno-Tudy.

Îi spun mamei mele să mă ierte pentru tot, ce am făcut cu voie sau fără voie, că îi mulţumesc că m-a făcut, că nu există o zi în care să mă gândesc la tata, şi că indiferent de ce am greşit eu, ea rămâne mama mea, indiferent de relaţia mea cu ea de acum încolo. Nu ştiu dacă vom fi împreună tot timpul, dar eu una n-am s-o mai jignesc niciodată, am s-o las să se poarte cum crede. Nu îi cer absolut nimic pentru că am înţeles astăzi că averea ţi-o faci singur", a spus Oana în cadrul show-ului lui Capatos, sub privirile îngheţate de uimire ale celor din platou şi celor aflaţi în fotoliile de acasă. Ca la “Surprize, suprize”, dacă mai ţineţi minte, s-a petrecut întâlnirea dintre mamă şi fiica, în aplauzele publicului, pe muzică, şi cu multe lacrimi implicate în poveste. Rămâne de văzut cât de multă dragoste se va cuibări pe viitor în sufletele lor, cât de puţină importanţă li se va părea averea pentru care se luptă de şapte ani şi cât de gustos va fi drobul pe care îl vor găti, teoretic, împreună pentru masa de Paşte.


sursa: Puterea
17:18 / by / 7 Comments

7 comentarii:

Corina spunea...

Mie uneori mi-a dat impresia ca o bufneste rasul.

Zuzele spunea...

Da, si mie! Uneori rasul, uneori nervii pentru ca maica-ta insista sa o atinga, sa-i aranjeze parul si se vedea foarte clar ca Oana se zburlea toata cand se intampla asta si incerca sa-si stapaneasca nervii. Iar mai apoi s-a dus pe marginea canapelei, la un metru de Marioara pentru a evita orice atingere...

Raluca Octavia spunea...

Dincolo de orice scenariu,sa stiti ca nu e asa usor ca dupa un adevarat razboi de ani de zile cu mama ei sa fie dintr-o data foarte deschisa, mamoasa.E si ea om totusi,sa se puna cineva in locul ei prin ce a trecut in ultimul timp! Cred ca pur si simplu si-a dat seama ca s-a dus la fund mult de tot, ca era incoltita din toate partile, s-a simtit fff.singura si a realizat ca poate pierde tot, pe toate planurile! Asa ca a facut un gest disperat, sa se impace cu mama ei, sa-si ceara iertare tuturor, dar, in stilul ei, mai teatral!

Cupcake spunea...

cred ca dan diaconescu s-a zgariat pe ochi cand a vazut :)))

Laura spunea...

@Zuze- am inteles ca si cand s-a terminat emisiunea ea a plecat prima,iar mama ei dupa ea.(nu am vazut emisiunea, mi-a povestit cineva). Ele s-au mai impacat odata si o perioada s-au linistit si dupa a inceput iar circul.

Anonim spunea...

cand se termina toata plictiseala asta??cui ii pasa??sincer,nu mai suport sa ma uit la tv pe posturile autohtone,devine prea plictisitor.

Corina spunea...

http://divedecarton.blogspot.com/2009/09/zavo-atac-la-prodanca-merge-pe-500-e.html
:))))

Post Top Ad