vineri, 31 decembrie 2010

Horoscop 2011

BERBEC
21.03 - 20.04
DRAGOSTE
Relaţiile oficializate, de tipul căsătoriei, intră într-un proces profund de schimbare. În primele luni ale anului se va pune problema găsirii unui drum comun sau a unei separări. Până în iunie ar fi bine ca orice decizie să fie luată în deplină cunoştinţă de cauză, cu asumarea conştientă a consecinţelor. Vara aduce, în special în august, ocazii de a întâlni pe cineva care va face parte din viaţa voastră pentru un timp.
CARIERĂ
Cei care tânjesc după afirmare vor avea la îndemână instrumentele astrale necesare. Luna februarie poate fi,pentru unii dintre voi, momentul în care vor lua o decizie radicală, de a părăsi ţara sau de a se îndrepta către cu totul alt domeniu de activitate. Chiar şi cei aparent mulţumiţi cu locul de muncă actual se vor gândi serios la schimbare.
SĂNĂTATE
În prima parte a anului vă pândeşte pericolul de a vă îngrăşa foarte mult, pe fondul unei alimentaţii excesive sau dezechilibrate. Din iunie există riscul ca apetitul exagerat să devină o obişnuinţă. Toamna şi iarna anului 2011 ar putea veni cu momente delicate pentru sănătate.
BANI
În prima jumătate a anului vă diversificaţi sursele de venit sau vă schimbaţi domeniul de activitate. Şi bine faceţi, pentru că în iunie se instalează în zona banilor o planetă care aduce câştig prin eforturi proprii. Vara e favorabilă demersurilor legate de bani. Până la sfârşitul anului puteţi obţine bani şi din străinătate, din colaborări sau din contracte de muncă.
Continuarea aici



TAUR
21.04 - 21.05
DRAGOSTE
Din februarie veţi observa o limpezire a relaţiilor de dragoste, iar în iunie, când intraţi într-o etapă nouă a vieţii, ceea ce poate atrage după sine inclusiv o relaţie nouă sau o altă abordare a celei în care vă aflaţi deja. La vară vă veţi simţi mai bine în propria piele, iar asta se va vedea în calitatea relaţiilor cu ceilalţi. Ultima parte a anului poate deveni memorabilă, pentru că trăiţi mai mult ca oricând prin sentimente şi luaţi decizii în funcţie de ceea ce simţiţi.
CARIERĂ
Tendinţa principală este de a vă poziţiona mai bine în colectiv şi de a construi relaţii armonioase cu colegii sau cu superiorii. Cei care nu au găsit încă un traseu profesional mulţumitor vor păstra în sufletul lor tot anul, sub forma unei dorinţe, ideea de a sesiza orice ocazie pentru a avansa.
SĂNĂTATE
Primele luni din an pot aduce dereglări ale funcţiei ficatului, ale pancreasului şi ale circulaţiei, cauza principală fiind neglijenţa provocată de stilul de viaţă. Aveţi tendinţa de a vă implica total în ceea ce faceţi, iar acest lucru poate afecta echilibrul organismului. Primăvara vine cu o stare mai bună, cu mai multă energie, iar lunile de vară pot fi excelente pentru cei mai mulţi dintre voi, care trag concluzia că a fost doar o alarmă falsă felul în care au început anul. Însă lunile de toamnă aduc o tendinţă care vă reaminteşte că trebuie să reluaţi un tratament ori să reveniţi la regimul alimentar adoptat în primele luni din 2011.
BANI
De la jumătatea lunii februarie aveţi şansa de a descoperi noi surse de venit sau de a găsi un sponsor ori un susţinător pentru proiectele voastre. Din iunie, odată ce veţi intra sub influenţa marelui benefic, se poate vorbi de concretizarea unor idei la care vă gândiţi de o vreme. Aveţi mai multă energie, vă simţiţi mai optimişti şi mai rezistenţi la efort. Nici toamna nu se anunţă monotonă, pentru că trebuie păstrate sursele de finanţare şi relaţiile cu persoanele care vă înlesnesc afacerile sau cu cei care vă verifică activitatea. Iarna vine cu un ritm mai lent şi cu ocazia de a vă odihni.

GEMENI
22.05 - 21.06
DRAGOSTE
Sunteţi sub lupa cosmică a lui Saturn întregul an şi asta aduce numeroase momente de cotitură în relaţiile de dragoste şi o mai mare profunzime a sentimentelor. Prima parte a anului vine cu mai multe situaţii în care va fi nevoie să decideţi cu cine vă continuaţi drumul în viaţă şi pe cine trebuie să lăsaţi în urmă. Cei care nu şi-au oficializat relaţia vor lua în calcul această variantă din februarie.
CARIERĂ
Principalul element care vă poate sprijini să rezolvaţi multe dintre problemele legate de venituri şi de progresul vostru general se conturează în a doua jumătate a lunii februarie. Devin foarte importante relaţiile de asociere, de colaborare şi parteneriatele. Aspectul astral, deosebit de benefic, vă poate scoate în cale persoanele de care aveţi nevoie pentru a vă lansa într-o afacere sau într-un proiect ambiţios.
SĂNĂTATE
Se poate vorbi de o revitalizare, care începe la finalul lunii ianuarie şi creşte pe întregul parcurs al anului. Primăvara este un anotimp de refacere şi revenire la un regim de funcţionare pe care nu l-aţi mai avut de mult, dacă nu exageraţi cu stresul şi cu agitaţia. Vara vine cu soluţii la problemele cronicizate. Puteţi descoperi că rezolvarea cea mai simplă a dificultăţilor de sănătate e un regim echilibrat.
BANI
De la jumătatea lunii februarie puteţi considera încheiată una dintre cele mai grele etape din evoluţia voastră financiară, rămânând de gestionat numai împrumuturile sau datoriile acumulate. E un an deosebit pentru toţi cei care sunt în căutarea unui grup de care să aparţină, pentru care să merite să facă sacrificii. Prima parte din 2011 e plină de ocazii de a intra în astfel de grupuri, de care vă leagă interese comune şi proiecte. În a doua parte culegeţi roadele.

RAC
22.06 - 22.07
DRAGOSTE
Din februarie apar ocazii de a vă integra în comunitate. Vara vine cu evenimente dintre cele mai plăcute legate de cercul de prieteni, dar şi cu întâlniri. Din iunie, contextul devine benefic pentru vacanţe şi pentru a primi cu mai multă bucurie gesturile frumoase ale iubitului/iubitei.
CARIERĂ
Cu marele benefic în zona carierei, puteţi trăi evenimente care conturează un nou ciclu de 12 ani în evoluţia profesională. Iar de la jumătatea lunii februarie veţi avea de partea voastră şi Destinul în Săgetător, ce va avea grijă ca nici unul dintre voi să nu mai aibă senzaţia că se iroseşte într- un loc de muncă ce nu i se potriveşte. Se pot produce răsturnări spectaculoase de situaţie, care să vă propulseze mai sus în ierarhia profesională.
SĂNĂTATE
De la jumătatea lunii februarie ar fi bine să acordaţi o atenţie specială stilului vostru de viaţă. Există pericolul unei supraîncărcări a organismului cu toxine, pe fondul stresului, iar asta poate duce la disfuncţii hepatice, metabolice sau circulatorii. O altă zonă solicitată e cea a aparatului urinar, cu rinichii şi organele sexuale. Atenţie şi la aparatul digestiv, se pot complica nişte afecţiuni mai vechi!
BANI
Câştigurile sunt în strânsă legătură cu puterea voastră de a vă desprinde de un mediu profesional cunoscut, dar monoton şi lipsit de beneficii. Primăvara este importantă prin ocaziile de a începe ceva nou în plan profesional, inclusiv colaborări cu străinătatea. Vara vine cu mai multe situaţii favorabile, în care puteţi accepta noi posturi la locul de muncă. Lunile de toamnă sunt rodnice şi interesante, pentru că întregul context favorizează împlinirea unor dorinţe. Iarna vine cu mai multă muncă, dar şi cu câştiguri frumoase.


LEU
23.07 - 22.08
DRAGOSTE
2011 este un an de clarificare şi de aşezare a relaţiilor de orice fel pe baze sănătoase - sinceritate, respect reciproc şi libertate individuală. Pe de o parte, vă ocupaţi de cei dragi cu bucurie, nu din obligaţie. Pe de altă parte, viaţa vă oferă întregul an numeroase impulsuri subtile pentru a vă educa şi rafina stilul şi modul de exprimare, în aşa fel încât frazele rostite să fie mai armonioase, mai elegante şi mai frumoase.
CARIERĂ
Este un an plin din punct de vedere profesional, cu promovări şi schimbări de statut. În prima jumătate a lui 2011 se ivesc numeroase ocazii de a vă orienta în privinţa studiilor şi a diplomelor ori a eventualelor examene de care aveţi nevoie pentru a vă fi recunoscute oficial anumite talente sau specializări. În iunie începe un interval favorabil afirmării, progresului, obţinerii recunoaşterii. Astrele vă ajută să păşiţi fără obstacole pe calea succesului. Cei din jur s-ar putea arăta surprinşi de rezultatele deosebite pe care le obţineţi parcă fără nici un efort, dar ei nu ştiu ce muncă serioasă stă în spatele fiecărui pas pe care îl faceţi...
SĂNĂTATE
Chiar din prima parte a anului veţi putea observa o ameliorare a stării generale, prin reducerea numărului de momente în care vă simţiţi lipsiţi de vitalitate. Rămâne valabilă “invitaţia” astrală care v-a fost lansată încă din 2008: de a avea grijă ca stilul de viaţă să nu vă consume resursele vitale. Acel aspect planetar va dura mulţi ani de acum încolo, dar lucrează foarte lent şi vă ajută să deveniţi conştienţi, în ritmul vostru, de obiceiurile nocive şi de cele mai uşoare metode pentru a vă elibera de ele.
BANI
Vestea bună este că nu există tranzite astrale importante, care să aducă fluctuaţii mari ale nivelului veniturilor, în afara celor provocate de voi prin sesizarea şi folosirea ocaziilor de a progresa profesional. O mobilizare cu totul specială va fi la toamnă, când se va pune problema concretizării unor idei pe care le-aţi avansat, iar şefii vă vor considera cele mai potrivite persoane pentru a le pune în aplicare. Multe vor depinde de capacitatea voastră de a negocia şi de a gândi la rece tot ce faceţi şi ce spuneţi, pentru că există şi pericolul de a irosi ocazii preţioase din cauza unor termene presante sau a unor limitări de buget.

FECIOARĂ
23.08 - 22.09
DRAGOSTE
În 2010, unii dintre voi au fost tentaţi să-şi oficializeze relaţiile, poate şi în contextul naşterii unui copil. 2011 nu mai aduce tendinţe la fel de puternice, dar se păstrează dorinţa de a recunoaşte pe cale oficială dreptul cuiva de a face parte din viaţa voastră. Evenimente sentimentale majore sunt posibile mai ales la începutul anului şi din luna iunie încolo, de această dată în străinătate sau odată cu plecarea la studii sau la muncă în altă localitate ori în altă ţară.
CARIERĂ
2011 e un an de pregătire pentru ceea ce vă va aduce 2012 şi puteţi profita de asta pentru a vă finaliza studiile, a îmbrăţişa un alt domeniu sau a alege străinătatea ca alternativă. Dacă în prima parte a anului evenimentele se succed cu o viteză năucitoare, în cea de-a doua parte veţi simţi mai multă stabilitate şi o dorinţă puternică de extindere. Toamna vă găseşte în cea mai bună dispoziţie cu putinţă pentru a creşte profesional şi a aduce un nou impuls spre acţiune.
SĂNĂTATE
De la jumătatea lunii februarie trebuie să acordaţi o atenţie mai mare regimului alimentar, pentru a nu ajunge la exagerări nocive. În general, stilul vostru de a şofa nu este unul agresiv, dar ar fi bine să fiţi ceva mai atenţi la partenerii de trafic sau la felul în care manipulaţi orice fel de aparatură care funcţionează cu foc sau cu electricitate, pentru a evita accidentele. Nici sporturile extreme nu vă sunt recomandate în prima parte a anului, pentru că puteţi deveni imprudenţi, dacă vă ia valul de adrenalină.
BANI
În primele luni ale anului puteţi beneficia de ajutor din partea unor apropiaţi, care vă consideră o investiţie bună sau văd că sunteţi în dificultate. Cei mai mulţi dintre voi vor avea ce să treacă la capitolul câştiguri la finalul anului, fie că e vorba despre o casă, extinderea ei sau importante îmbunătăţiri ale unei proprietăţi. Este un an în care veţi avea pentru ce munci, pentru că rezultatele încep să se vadă cu ochiul liber peste tot în jurul vostru, în special în mediul familial.

BALANȚĂ
23.09 - 22.10
DRAGOSTE
Relaţiile voastre trec printr-un proces îndelungat şi profund de refacere, regândire şi reaşezare. Cei care doresc să se elibereze de o legătură care nu îi mai reprezintă vor avea şansa de a face acest lucru în noul an. La fel şi cei care doresc o şansă de a reconstrui din temelii o relaţie şubredă. Sprijinul astral e neutru, nu împinge către separare sau unire, ci aduce energia necesară pentru schimbare.
CARIERĂ
Din martie este posibil să se schimbe ceva în mediul profesional. Pentru cei care se ocupă de afaceri, prima jumătate a anului aduce posibilitatea de a intra în legătură cu oameni energici, curajoşi, care pot deschide multe uşi. A doua jumătate a anului e favorabilă pentru toţi, pentru că aduce mai mult sprijin financiar din partea familiei.
SĂNĂTATE
Până în martie se menţine o oarecare predispoziţie către stări psihice proaste sau afecţiuni fără localizare precisă. Începând cu finalul lui ianuarie, vă va fi permanent solicitată o atenţie deosebită pentru felul în care relaţionaţi cu cei din jur, ceea ce poate aduce o mai mare încărcătură nervoasă şi stres accentuat. Ar fi bine să vă supravegheaţi alimentaţia.
BANI
Vara vă bucuraţi de gesturile generoase ale celor apropiaţi, care vă pot ajuta să rezolvaţi mai multe probleme importante legate de o sumă mare de bani sau de anumite îmbunătăţiri ale stilului de viaţă. Spre finalul anului se poate observa şi o creştere a veniturilor proprii, de pe urma unor colaborări de scurtă durată sau prin implicarea în mici afaceri. Cei care lucrează pe cont propriu au şansa de a schimba felul în care evoluează nivelul veniturilor, în special în lunile de vară.

SCORPION
23.10 - 21.11
DRAGOSTE
În iunie începe să vă bată gândul să vă oficializaţi relaţia actuală sau să rezolvaţi aspectele legale legate de o altă relaţie, din care v-aţi retras pentru a redeveni liberi. Toamna vă poate găsi într-o linişte relativă în privinţa relaţiilor şi mai aduce doar limpeziri ale situaţiei. E posibil ca din noiembrie să vi se ceară mai multe dovezi de dragoste sau să apară o alternativă la relaţia actuală.
CARIERĂ
Este un an mai mult decât solicitant în acest domeniu din viaţa voastră, iar schimbările se conturează încă de la finalul lunii ianuarie. Statutul vostru profesional se poate modifica în cele mai mici detalii, lucru pe care unii dintre voi l-ar putea resimţi ca pe o revoluţie.
SĂNĂTATE
Se poate pune probleme unor afecţiuni cu apariţie bruscă în zona capului, dar şi de rinichi sau ale aparatului urinar. Trebuie să aveţi o grijă deosebită. În aprilie se instalează în zona sănătăţii o altă planetă, care va avea grijă să aducă la suprafaţă, ca să puteţi vedea mai bine, tot ce e şubred în corpul vostru. E posibilă şi o creştere a temperaturii corpului timp de mai multe zile, ca reacţie la o infecţie.
BANI
2011 este un an important sub aspect financiar, pentru că de la jumătatea lunii februarie încep să apară tot felul de contexte, de situaţii şi de discuţii legate de bani, de şansele de a vă creşte veniturile sau de modul în care ar trebui să procedaţi pentru a obţine mai multe beneficii în schimbul muncii voastre. Mare atenţie la relaţiile cu străinătatea, cu străinii sau cu persoanele care au la dispoziţie fonduri importante cu care v-ar putea sprijini să vă continuaţi o afacere sau să vă dezvoltaţi un proiect personal!

SĂGETĂTOR
22.11 - 20.12
DRAGOSTE
Dacă aveţi impresia că s-a instalat monotonia în viaţa voastră amoroasă sau că şansele de a întâlni iubirea mult visată s-au epuizat, anul nou vine să vă contrazică. Chiar de la finalul lunii ianuarie se reeditează - parţial, ce-i drept - contextul astral care a făcut din vara trecută un moment deosebit de intens şi de plăcut pentru mulţi dintre voi. Asta înseamnă câteva luni de trăiri intense, de bucurie de a iubi şi de a vă simţi iubiţi cu intensitate.
CARIERĂ
Aveţi în faţă un an favorabil obţinerii unor rezultate deosebite acolo unde lucraţi sau pentru parcurgerea unor noi etape de dezvoltare profesională. Ritmul alert început anul trecut nu numai că se menţine, dar devine şi mai presant până la vara, când intraţi într-una dintre cele mai prolifice perioade din ultimii ani. Iarna se anunţă provocatoare, dar aduce şi satisfacţii.
SĂNĂTATE
2011 vine cu posibilitatea vindecării şi cu suficientă voinţă pentru a abandona obiceiurile nesănătoase care au dus la şubrezirea unor organe interne. Până în martie se produce o eliberare treptată de obsesiile care v-au întunecat viaţa şi au condus la apariţia unor traume emoţionale. Acest lucru poate duce la o stare psihică mai bună şi la curăţarea organismului de toxine. Primăvara aduce unele fluctuaţii ale energiei vitale, dar e ceva pasager. Lunile de vară se anunţă excelente pentru toţi.
BANI
Din iunie se poate vorbi de spor în toate activităţile profesionale, lucru care va duce şi la bunăstare. Astfel, se poate spune că anul acesta îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi unul mai bun decât cel care s-a încheiat sau chiar unul dintre cei mai buni din ultima perioadă a vieţii voastre, dacă vă aflaţi la început de drum în viaţă sau începeţi ceva nou. Lunile de vară pot fi pentru cei mai mulţi dintre voi momentul unor decizii vitale legate de ritmul în care munciţi, de energia pe care o puneţi în tot ce faceţi şi de educarea răbdării până la culegerea roadelor.

CAPRICORN
21.12 - 20.01
DRAGOSTE
Începând din februarie, mulţi dintre voi vor simţi nevoia să ia decizii care pot părea egoiste, dar care sunt vitale pentru echilibrul sufletesc. Clarificaţi relaţiile cu familia şi vă asumaţi un statut mai independent, inclusiv printr-o mutare neaşteptată din casa părintească sau din domiciliul conjugal. Aveţi nevoie de mai mult timp pentru sufletul vostru şi simţiţi că nu puteţi obţine acest lucru decât prin separarea de familie. A doua parte a anului vă aduce o mare iubire cu o persoană care vă va face să vibraţi de emoţie şi să trăiţi cu o intensitate deosebită dragostea. Nu este exclusă nici conceperea unui copil, pe acest fond foarte bun dat de sentimentele împărtăşite.
CARIERĂ
În a doua parte a lui 2010 aţi putut vedea care sunt direcţiile de evoluţie, dacă mai aveţi cum să progresaţi în domeniul ales sau trebuie să vă propuneţi noi obiective profesionale. În 2011, pentru unii dintre voi se poate pune problema relocării, a ocupării unei noi funcţii sau cel puţin a schimbării mediului în care activaţi. Alţii se pot muta de mai multe ori, inclusiv în străinătate, mai ales spre finalul anului, pentru a beneficia de un contract de muncă avantajos. Este momentul cel mai bun pentru a vă alcătui o strategie de progres profesional.
SĂNĂTATE
În prima jumătate a anului se poate pune problema unor stări de epuizare din care cu greu vă veţi putea reveni prin metodele clasice, în lipsa unui echilibru mental solid. Principala capcană în care puteţi aluneca este să vă opuneţi din toate puterile schimbărilor care vin uneori una după alta şi să vă consumaţi energia în acest demers de blocare a propriei evoluţii. Mai încolo, veţi avea ocazia să vedeţi cât de benefice au fost aceste răsturnări de situaţie în viaţa voastră şi veţi considera că a meritat să treceţi prin ele, pentru că v-au adus o creştere a calităţii vieţii.
BANI
Este un an în care s-ar putea să ajungeţi la concluzia că mai mult cheltuiţi decât câştigaţi, mai ales din cauza numeroaselor schimbări pe care le solicită mediul profesional şi a noului statut pe care l-aţi putea dobândi. Însă tot ce cheltuiţi acum poate fi văzut ca o investiţie în viitor, pentru că odată încheiată această etapă de orientare şi creştere profesională, vor veni şi câştigurile cuvenite. În partea a doua a anului, unele investiţii pe care le aveaţi în plan mai demult pot fi făcute cu beneficii importante, mai întâi financiare şi, în plan secund, prin câştigarea unor persoane deosebite de partea voastră.

VĂRSĂTOR
21.01 - 20.02
DRAGOSTE
Din februarie sunt şanse să deveniţi mai deschişi faţă de noi experienţe, care nu au neapărat o componentă erotică. Cercul de prieteni se măreşte, iar asta vă ajută să înţelegeţi de ce relaţia de cuplu sau căsnicia nu a fost niciodată suficientă pentru a vă simţi împliniţi. Partea a doua a anului se anunţă bogată în evenimente pe plan sentimental.
CARIERĂ
Tot anul îi avantajează pe cei care învaţă, pleacă la studii în străinătate sau se angajează în diverse proiecte care vor reprezenta baza viitoarei orientări a carierei lor. Chiar dacă nimic nu pare să vă oblige să progresaţi în plan profesional, acum e momentul pentru a creiona direcţia în care doriţi să evoluaţi. Interesele profesionale se pot diversifica şi ca efect al unor întâlniri determinante.
SĂNĂTATE
Prima parte din an se anunţă foarte dinamică, iar asta poate atrage după sine momente de devitalizare. A doua parte anului vă cam pune la muncă în casă, în gospodărie sau pentru a acumula şi păstra bunurile familiei, ceea ce poate aduce inclusiv dezechilibre metabolice sau vă afectează odihna. Intraţi într-o fază de acumulare a stresului şi e vital să descoperiţi cele mai bune metode de relaxare, ca să nu vă slăbiţi organismul.
BANI
Din aprilie se poate vorbi de o eliberare de factorii de risc care v-au afectat câştigurile în ultimii ani. Partea a doua a anului e favorabilă pentru obţinerea unor beneficii din partea unor apropiaţi. Putem vorbi şi despre cheltuieli pentru renovarea casei, prin care vă creşteţi gradul de confort. Finalul de an vă rezervă o surpriză, pentru că aduce mobilizarea exemplară a partenerului sau a unui asociat.

PEŞTI
21.02 - 20.03
DRAGOSTE
În ultimii ani aţi trecut prin mai multe perioade tensionate în plan relaţional, dar aţi câştigat o abordare diferită, mai matură, a relaţiilor de orice fel. Noul an vine să consolideze direcţiile pe care le-aţi ales în 2010, dar aduce şi elemente noi. Tonul general al anului e unul optimist, iar asta v-ar putea ajuta să acceptaţi cu mai multă uşurinţă schimbările necesare pentru ca relaţia actuală să funcţioneze mai bine.
CARIERĂ
Chiar dacă nu aduce evenimente spectaculoase în evoluţia voastră profesională, noul an vine cu o energie uriaşă, care se cere trasformată în ocazii de a vă exprima mai bine talentele, calităţile şi experienţa. Primăvara e momentul vostru de maximă înflorire, iar această primăvară cu atât mai mult, pentru că vine cu oportunităţi de a vă aşeza într-o albie profesională mai bună. Prima jumătate a anului e momentul unor începuturi curajoase, toamna cere prudenţă în tot ce faceţi, iar lunile de iarnă vin cu provocări.
SĂNĂTATE
De la finalul lunii ianuarie ar fi bine să vă observaţi cu atenţie poftele alimentare, care riscă să scape de sub control. E momentul să scăpaţi la kilogramele în plus. Cea mai bună metodă de a vă recupera forma fizică e să îndepărtaţi din viaţa vostră sursele de stres. Aveţi tendinţa de a acumula energiile negative din jur, iar asta vă afectează pe termen lung.
BANI
În ianuarie se declanşează un mecanism astral care vă aduce mobilizare, voinţă şi putere de a lupta pentru un trai mai bun. Ar fi bine să nu refuzaţi nici o ofertă, oricât de ciudată, să nu repingeţi nici o idee, chiar dacă vi se pare nebunească, pentru că acestea vor fi sursele voastre de câştig.

sursa: Libertatea/ astrolog Elena Bunescu
01:21 / by / 1 Comments

Un comentariu:

Vasile_no_5 spunea...

La multi ani Zuzelor!Sa aveti din toate pe saturate,dragoste,cariera,sanatate,bani!

Post Top Ad