marți, 13 iulie 2010

Valentina Pelinel: Cu Adriana Lima si Carmen Electra sunt prietena, dar Naomi si Gisele Bundchen m-au lasat rece!

După ce a defilat pentru cele mai mari case de modă din lume şi a trăit 10 ani în fabulosul New York, Valentina s-a căsătorit şi s-a retras în România, iar azi, nu mai tratează modelingul ca pe o meserie. Îşi aduce însă aminte cu sinceritate de perioada în care urca pe podium alături de cele mai cunoscute fete în domeniu.

“Ca în orice mediu, întâlneşti diferite personalităţi, caractere, stiluri de oameni. Spre exemplu, am lucrat foarte bine cu Adriana Lima, care, pe lângă faptul că e foarte frumoasă, exotică, e şi foarte caldă, politicoasă, umană. Gisele Bundchen e o fată frumoasă care se bucură de un succes internaţional extraordinar, dar m-a lasat rece. Naomi merge impresionant pe scenă, ca o felină, dar nu mi-a părut o fire chiar prietenoasă. Am filmat o reclamă cu Carmen Electra, care era foarte pretenţioasă vizavi de echipa cu care lucra, dar a filmat, totuşi, toată noaptea alături de mine şi alte modele, fără să se plângă, deci e profesionistă şi îşi cunoaşte interesul”, a povestit Valentina celor de la ziarul Puterea.


“Să fii model nu înseamnă numai viaţă plină de strălucire, oameni cu bani care roiesc în jurul tău, haine scumpe, bijuterii, petreceri şi voie bună! Ca să nu mai spun că multe fete nu ajung să experimenteze nici măcar asta... Acolo unde sunt la un loc atât de multe fete frumoase, tot acolo apar şi oameni periculoşi, rau intenţionaţi şi de cele mai multe ori dintre cei mai versaţi. Am considerat întotdeauna că a fi model e o meserie, nu o joacă şi nici doar o pasiune. E o junglă în care ori supravieţuieşti, ori dispari. Sunt, totuşi, multe lucruri şi experienţe frumoase, locuri pe care le vezi, oameni pe care îi cunoşti, dar asta numai daca ştii clar să faci diferenţa între serios şi fals, muncă şi distracţie, în speţă diferenţa între bine şi rău aplicată la lumea în care te învârţi”, crede Valentina.

“Experienţa în sine, lumea dură, geloziile între fetele care se luptă pentru aceleaşi şedinţe foto, e dureros să vezi fete tinere prostite, fete care se droghează, beau până leşină şi nu iese nimic bun din asta. E şi multă depravare şi tristeţe, dar trebuie să ştii să te distanţezi, să iei în calcul lucrurile bune şi să fii propriul tău protector, în fiecare clipă. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş lua-o, cu siguranţă, pe acelaşi drum, dar aş face lucrurile un pic altfel. Cunoscând lumea asta şi experimentând succesul şi partea frumoasă, nu pot să mă plâng. Mi-a dat Dumnezeu putere să rezist! Nu am fost eu poate cea mai corectă, frumoasă şi deşteaptă dintre fete, dar cu siguranţă, mi-am croit drumul cu foarte mare atenţie şi răbdare”.
17:05 / by / 3 Comments

3 comentarii:

yoana spunea...

nu stiu de ce dar eu nu pot sa o suport pe ipocrita asta..sunt convinsa ca ea nu a facut compromisuri sau ca a ajuns acolo doar prin fortele sale..:)) si marmota tricoteaza basmale pt bunica-mea

Anonim spunea...

Nici mie nu-mi place si nu stiu de ce. Nu o gasesc nici frumoasa.
Virginia

DANY spunea...

Astea-s doua imputite rapanoae !

Post Top Ad