joi, 15 aprilie 2010

Asta da frumusete pe muchie de cutit!



Marţi seara am văzut sfârşitul emisiunii „Frumuseţe pe muchie de cuţit“ şi am ramas de-a dreptul socata de ce minuni au putut face doctorii. Au transformat o femeie, care deşi avea 39 de ani, părea de 60-70 de ani, ştirbă şi cu ochelari, într-una frumoasă şi cu o dantură de invidiat.


Ligia, o efemie cu o situaţie material orecară, a suferit o serie de intervenţii chirurgicale la nivelul abdomenului (a avut în tinereţe 125 de kilograme şi a slăbit brusc), al sânilor, a primit o nouă dantură (nu mai avea decât trei dinţi), buzele i-au fost refăcute şi, de asemenea, a scăpat de ochelari în urma unei operaţii cu laser. Apariţia Ligiei după toate aceste transformări miraculoase i-a şocat pe cei dragi.

M-a şocat până şi pe mine. Fetiţa ei plângea în hohote şi mai că nu o recunoştea. La rândul lui, soţul Ligiei era dărâmat. Spunea, plângând, că nu mai ştie cum să se comporte cu ea acum când e frumoasă. Spunea cu ochii înlăcrimaţi că îşi dă seama cât de mult a greşit faţă de soţia sa şi că, deşi se teme să nu o piardă, acum că Ligia este o femeie încrezătoare, puternică şi atrăgătoare, este pregătit să facă totul pentru familia sa.

Prea multe nu am ce sa va spun. Pozele vorbesc de la sine……




16:28 / by / 11 Comments

11 comentarii:

eXtra Radio spunea...

Am văzut şi eu emisiunea cu tipa, am rămas şocat cît de mult au schimbat-o

Anonim spunea...

In nici un caz nu vreau sa par rautacioasa, dar astia cu show-ul tv, aleg niste femei obisnuite, simple, si dupa ce le infrumuseteaza, le vand o iluzie: le imbraca in niste haine pe care nu le vor mai purta niciodata (n-au unde, stilul de viata nu le permite). Dupa "transformarea" asta radicala, vor duce acelasi stil de viata chinuit, se vor lupta pentru o para chioara cu care sa-si creasca copii, etc. Ironic este ca aceeasi femeie, insa "reparata" fizic, se va intoarce la aceeasi viata grea de dinainte de operatii. In cat timp va ajunge la fel, si cine o va mai repara? Femei imbatranite inainte de vreme :(

In rest... minunati medicii stomatologi si esteticieni.

Zuzele spunea...

Daaa, va dati seama cat de chinuita a fost aceasta femeie de a ajuns in halul acela???? Finalul a fost de-a dreptul tulburator! Ea tot in cocioaba ei s-a intors.....

zuza G spunea...

Anonim, ai dreptate, insa emisiunea nu inseamna numai haine frumoase si frizuri la moda. Inseamna dantura refacuta, defecte fizice indepartate, complexe de care participantii la emisiune scapa pentru totdeauna.
Este adevarat ca nu vor mai arata la fel de bine ca in hainele alea scumpe, insa cel putin vor fi fara riduri, cu toti dintii in gura, cu nasul drept, fara ochelari, etc.

Butterfly spunea...

Da, si eu am ramas surprinsa de schimbare, adevarul e ca au avut mult de lucru la ea. Si eu mi-am pus aceeasi problema ca si Anonim cu privirea la viata lor de acum inainte, dar au prezentat in cadrul emisiunii un caz, la o anumita perioada dupa transformare si s-a pastrat foarte bine, da, se va intoarce la viata de dinainte dar cred ca schimbarea ii va da incredere in sine, poate va obtine un job mai bun, deci ii va influenta viata in bine.
In plus sotul a ramas foarte marcat si poate o va aprecia mai mult. Pana la urma sunt oameni amarati, cu greutati foarte mari si macar experienta de a se simti o data in viata ca o printesa face toti banii.

Mirela Niculai spunea...

dar isi va permite sa-si schimbe silicoanele? nu cred...

Claudia spunea...

ma intreb ce o sa se intample cu silicoanele acestor femei, ca tutoror le-au pus silicoane, daca isi vor permite sa se opereze din nou pt schimb sau pur si simplu pt scoaterea lor. pt ca aceste femei traiesc de pe azi pe maine.

in alta ordine de idei ma enerveaza foarte tare cand vad ca absolut tuturor le pun silicoane pt ca:
1. inteleg o liposuctie, reconstructie de barbie, nas, etc, dar de ce trebuie sa le faca pe toate la fel ca dupa un pattern: sani ca doua mingi. sunt femei care arata mai bine naturale cu sanii lor de la natura, decat cu doi pepeni artificiali
2. la aceasta emisiune se uita si fetite (ca doar are bulina cu 12) si ne intrebam de ce ajung fetele sa isi doreasca cadou de majorat silicoane in sani... pentru ca daca te uiti la aceasta emisiune si nu discerni si esti la pubertate tragi concluzia ca daca natura nu te-a facut ca pe pamela atunci musai sa te operezi....
3. oare chiar TOATE si-au dorit silicoane in sani? oare le-au explicat ca acele silicoane presupun controale periodice, chiar si inlocuire sau scoatere, si la final cum o fi lucrand bietele femei in gospodarii la tzara cu silicoanele alea... adica ma indoiesc ca vor avea stilul de viata al pitipoancelor de bamboo

Anonim spunea...

Buna asta, intretinerea e problema! Chiar nu le vad pe femeile acelea sa se "menajeze" ca sa nu faca riduri, sa nu crape OZN-urile din sani, cand ele muncesc de la sar capacele. Oricum, sunt convinsa ca atat ProTV, cat si medicii respectivi au niste contracte cu clauze beton... poate s-or fi gandit si la ele din perspectiva asta, a "reviziilor" viitoare(sau sunt naiva)...

thecreatrix spunea...

haideţi să nu fim naive, fetelor...

1. doctorul marek vâlcu este CEL MAI SLAB medic estetician de la noi, din cauza lui andreşanca era să facă nuş ce complicaţie la ţîţe sau chiar a făcut.

2. le pun silicoane urâte şi mari, chiar si femeilor slabe le pun silicoane mari. cum naiba sa lucreze cu ţâţele alea prin gospodărie?


3. repară dinţii si nu aşteaptă 6 luni sa pună coroanele, aşa cum face orice stomatolog normal, le pun intr-o lună.

4. femeilor li se vinde o ilizie şi nimeni nu le spune că problema lor este atitudinea de om invins, rănile sufleteşti, copilăria săracă, educaţia şi mentalitatea. astea nu se repară cu bisturiu.

intr-adevăr, e mare lucru să schimbi o femeie hidoasă intr-una frumoasă.


uitându-mă la femeia asta, ligia, mi-am amintit de mama. ea, pe la 40 de ani, deşi nu era urâtă ca tipa asta, era foarte distrusă. şi nu, nu eram nici săraci, nici proşti, nici nu trăiam la ţară.

atâta că ei i se părea perfect normal să umble cu maieuri rupte pe sub bluza(deşi avea o funcţie importantă la servici) sau să nu isi repare dinţii, sau să nu işi facă nici o plăcere, să isi ia haine negre si urâte şi să nu meargă niciodata la coafor.

şi o intrebam de ce nu face nimic pt ea si ea zicea "ca să aveţi tu şi taică-to".

no, asta e mentalitatea femeii-sclave.

şi o femeie-sclavă nu mă mir că ajunge aşa.

Butterfly spunea...

Da, faza cu silicoanele chiar e ciudata si nu le ajuta deloc, dar nu m-ar mira ca unele dintre ele sa tanjeasca dupa ele, chiar la sotul uneia, prima reactie a lui a fost ca sotia lui seamana cu Pamela Anderson...
Era un articol in ziar despre o fosta concurenta care spunea ceea ce se intampla in culisele emisiunii si Pro Tv a dat un comunicat oficial in care spuneau ca se acorda asistenta medicala si dupa emisiune, dar oricum nu mi se pare o ideea prea buna cu silicoanele.

Salon Ema Stil - Brasov spunea...

Mentalitatea femeii-sclave e o realitate. Condamnate la resemnare si transformate in robotei aceste femei au uitat de conditia lor naturala. Educatia primita, saracia, mediul in care au trait, blazarea ... stim bine ce aduc.
Oricum, trebuie sa recunoastem schimbarea in bine, cel putin fizica, a acestei femei. Poate ca va gasi puterea de a se rupe de mentalitatea de femeie rebut si o va ajuta sa se descurce mai bine.
Ema

Post Top Ad