sâmbătă, 24 aprilie 2010

Drasius Kedys, ucigasul violatorilor fetitei sale, gasit mort !

Nu sunt vreo fanatica si chiar am toate tiglele pe casa, insa imi pare extrem de rau ca Dradius a fost gasit mort. Nu l-am condamnat nici macar o secunda pentru ceea ce a facut, ba chiar am urmarit cu maxima satisfactie sirul evenimentelor. M-am bucurat foarte tare ca si-a facut singur dreptate si ca a scapat lumea de niste dementi care ar fi repetat oricand experienta. M-as fi bucurat si mai tare sa nu fie prins niciodata si sa mai pedepseasca si pe altii, asa cum se intampla prin filme. Voi nu ati fi facut la fel?

Din pacate, Drasius Keyds, lituanianul de 37 de ani care i-a omorat pe cei care i-au violat fetita, a fost gasit mort la 30 de km de casa. Trupul lui Drasius Kedys, identificat deja de rude, nu prezenta urme de violenţă, conform declaraţiilor procurorului general Raimondas Petrauskas. În timp ce unele publicaţii din Lituania susţin că acesta s-ar fi înecat cu propria vomă sau că ar fi murit în urma unui şoc hipotermic, altele speculează posibilitatea unei crime. Bărbatul a devenit celebru, după ce în repetate rânduri s-a luptat în justiţie pentru a-i pedepsi pe violatorii fiicei sale, Deimantela, de doar patru ani. Acesta a trimis autorităţilor peste 200 de scrisori şi de DVD-uri pe care înregistrase mărturia şocantă a micuţei şi reconstituirea activităţilor sexuale, însă pentru că în caz erau implicaţi, printre alţii, judecătorul Jonas Furmanaviczius şi politicianul Andrius Uscas, ancheta a fost trecută pe linie moartă.
Revoltat de ineficienţa justiţiei, Drasius şi-a răzbunat singur fiica şi i-a împuscat pe doi dintre cei trei implicaţi în caz, devenind astfel un erou, cu numeroşi fani în întreaga lume.
Deimantela, acum în vârstă de şase ani, a fost dată de autorităţi în grija mătuşii sale, Laima.



Copiat de un francez

Dupa modelul Drasius Kedys,francezul Andre Bamberski l-a rapit pe criminal si l-a legat de un stalp aflat in fata unui tribunal din Franta. De profesie medic, Dieter Krombach, acum in varsta de 74 de ani, a fost acuzat de violarea si uciderea adolescentei Kalinka Bamberski, de 14 ani, in 1982. Autopsia a aratat mai multe rani in zona genitala, insa medicii legisti nu au putut stabili cauza mortii, astfel ca dosarul a fost inchis.

Andre, tatal fetei, si-a cautat dreptatea in Franta, tara unde se nascuse Kalinka, iar dupa proces, justitiarii francezi l-au gasit vinovat pe Krombach, in 1995. Procurorii parizieni au emis un mandat european de arestare pe numele doctorului, insa autoritatile germane au refuzat sa-l extradeze, invocand faptul ca in tara lor a fost declarat nevinovat.  Bamberski nu s-a lasat si a hotarat sa-si faca singur dreptate. Ajutat de niste "prieteni" rusi, el l-a gasit pe Krombach, l-a rapit si l-a legat de stalp, in fata unui tribunal din Paris.
Inacarcerat initial, Bamberski a fost eliberat si pus sub control judiciar.
12:49 / by / 5 Comments

5 comentarii:

Laura spunea...

Mai ales daca esti parinte, nu se poate sa nu rezonezi si sa nu-l intelegi pe acest tata revoltat de nedreptatea acestei lumi. Imi pare rau ca a murit, Dumnezeu sa aiba mila de sufletul meu atat de zbuciumat in viata si sa-i dea odihna vesnica.

byanca spunea...

eu personal intai le taiam "jucaria " jos il lasam o vreme sa chnuie asa si dupaia ii impuscam ; de fapt de cate ori vad la TV stiri cu violuri ma rog sincer sa se de-a o lege peste tot in lume prin care violatorii sa fie castratzi in cel mai chinuitor mod. si nu ma consider nebuna si nici sadica doar ca nemernici nu se mai tem de pedepsele actuale si pana la urma tot cei fara aparare le sunt victime . normal ca toata lumea a fost de partea lui Drasius pt ca a fost un act nici macar de razbunare ci de dreptate . as mentiona numai ca si prin faptul cum drasius i-a omorat pe cei 2 se vede ca a meritat sa isi face singur dreptate: 1 a incercat si perseverat sa gaseasca dreptate in justitie si nu fost lasat 2 nu i-a chinuit ( cum au facut ei cu fetitza ) ci pur si simplu a dat el sentinta daca nu au vrut judecatorii.

Virginia spunea...

Doamne, ce trist. Nici nu stiam despre caz. Aici nu a aparatu prin ziare. imi pare tare rau pentru fetita pentru ca va creste singura. A suferit deja prea mult la cei 6 anisori ai ei :(((

Zuzele spunea...

Da, e foarte trist cazul! :(

Anonim spunea...

lasa ca o sa se legalizeze si pedofilia dupa modelul poponarilor

Post Top Ad