joi, 26 noiembrie 2009

Marian Ralea, magicianul cel rau si urat


Am ajuns acasa si am deschis televizorul. Cu exceptia catorva posturi care difuzeaza niste filme vechi de cand lumea si pamantul, aproape toate televiziunile discuta acelasi lucru - cum Traian Basescu l-a lovit peste fata pe un copil in timpul campaniei electorale de acum 5 ani. Si toti comenteaza, isi dau cu parerea si difuzeaza non stop un filmulet furnizat de ziarul Gardianul (as fi vrut sa-l pun si eu pe blog, dar http://www.gardianul.ro/ nu merge la ora asta, probabil blocandu-se din cauza prea multor vizitatori).

Nu vreau sa comentez in nicun fel gestul lui Basescu, pentru ca altceva vreau sa va povestesc.... Povestea asta cu copilul batut de Base mi-a adus aminte de o patanie de-a mea de pe vremea cand eram in clasa a II-a. Va rog frumos sa va imaginati o fetita bucalata de 8 ani, cu parul negru prins in doua codite, cu ochii negri, mereu zambitoare si imbracata in celebra uniforma albastra cu sortulet. Ei bine, acea fetita eram eu. In acea vreme era la mare moda o emisiune TV - Abracadabra. "Magicianul" Marian Ralea a creat un adevarat fenomen cu Abracadabra. Eram fan. Deabia asteptam duminica dimineata sa-i urmaresc cu cea mai mare dragoste si admiratie pe Magi, Ducu, Mica, Andreea si Abramburica.

Ajungand un fenomen national, "Magicianul" a inceput sa faca si turnee, strabatand tara-n lung si lat si incasand bani grei de pe urma sutelor de mii de copii care veneau emotionati, cu sufletul la gura sa-si vada idolii.

Intr-o zi, caravana Abracadabra a poposit si in orasul teleormanean de campie, Alexandria. De la scoala s-a organizat o mica excursie si un grup foarte mare de copii am luat cu asalt Casa de Cultura. Am avut ocazia si sansa de asta chiar in primele randuri. Imediat ce a aparut Magicianul, pe scena a inceput isteria. Copiii cantau, dansau, strigau, erau in delir.... La un moment dat, "Magicianul" a avut nevoie de un copil din public ca sa-l ia pe scena si sa-l ajute la mai multe scenete, sa cante sa danseze, etc. Din miile de copii m-a ales tocmai pe mine. O fericire mai mare ca atunci nu stiu daca am mai simtit vreodata. Pana la sfarsitul spectacolului m-a tinut pe scena, numindu-ma "asistenta" lui. De nu m-a pus sa ma scalambai in toate felurile. Iar eu, copil mic (repet: 8 ani!!), faceam totul cu mare entuziasm.M-a tinut pe scena pana a cazut cortina.

Imediat ce nu a mai fost vazut de public, "Magicianul" mi-a dat drumul la mana si mi-a intors spatele fara sa zica nici macar "du-te mai incolo". Eu, cum eram destul de indrazneata inca de mica (ca altfel nu cred ca m-as fi dat in spectacol), l-am tras de mana si i-am zis sa-mi dea si mie un autograf. El nu mi-a raspuns absolut nimic si mi-a spus ca sa cobor de pe scena ca el si copiii de la Abracadabra se grabesc sa se duca la cabine. Eu, care tocmai ma intorsesem din vacanta de vara de la tara de unde invatam tot felul de gesturi si de expresii urate, mi-am pus degetul aratator drept pe obrazul drept (Jur ca pana atunci nu am stiu exact ce inseamna acel gest). In secunda ce a urmat, asa-zisul magician mi-a dat o palma peste ochi de am vazut stele verzi: "La obraz sa-i faci lu' mata, nu mie! Nesimtito ce esti! Du-te dracu de aici!", mi-a strigat Ralea, in timp ce m-a impins pe niste scari. Am luat-o imediat la fuga. Fata imi ardea, iar ochii erau injectati. As fi vrut sa plang dar nu am facut-o pentru ca nu se cadea ca eu, care am stat aproape tot spectacolul alaturi de "Magi" sa povestesc ca acesta m-a batut.... De asemenea, nu intelegeam unde am gresit si de ce a dat in mine si mi-a vorbit atat de urat. Nu-mi venea sa cred ca idolul meu e un om rau, urat, meschin...

Povestea aceasta sa stiti ca m-a marcat. Singura persoana careia i-am povestit-o (plangand) este sotul meu. Toata viata mea mi-a dorit sa ma fac mare si sa scriu intr-un ziar cat de nenorocit si de nemernic este Marian Ralea, care a facut avere de pe urma copiilor pe care doar se prefacea ca-i iubeste. Din pacate sau din fericire (nici nu stiu cum sa o iau), pe Marian Ralea nu mai da nimeni 2 lei la ora asta. Asadar nu ar interesa pe nimeni, banuiesc un astfel de subiect. Poate nici voua nu vi l-as fi povestit daca nu ar fi insistat televiziunile in aceasta seara cu subiectul "Traian Basescu". De atunci nu l-am mai vazut niciodata face to face, dar daca ar fi sa mai am ocazia, imi voi lua inima-n dinti si o sa-i trag si eu o palma sa-l usture cum m-a usturat si pe mine cand aveam doar 8 ani!



UPDATE: Momentan, joaca rolul nebunului Seriafim --i se potriveste de minune-- in telenovela "Aniela" de la Acasa TV si mai este si actor la Teatrul National. A deschis o stagiune pentru copii in care le propune sa judece povestile! Am citit ca s-au ocupat de "Capra cu trei iezi" si ca s-a suparat atunci cand cei mici se ofereau sa urce pe scena alaturi de el si sa fie "caprite", dar nimeni nu vroia sa interpreteze rolul lupului. Gandind corelat cu intamplarea de mai sus, e lesne de imaginat cum a reactionat "Magicianul" la suparare....

Cred ca poza asta spune totul...

PS: si eu, zuza G, l-am admirat mult. Era idolul copilariei mele si credeam ca el nu este un om normal ca noi toti. Eu chiar credeam ca este magician, ca este un fel de zana barbat si ca face copiii fericiti... Zuza O., m-a socat si intristat povestea ta...
22:27 / by / 25 Comments

25 de comentarii:

Butterfly spunea...

Imi pare rau pentru tine, mai ales pentru ca erai foarte mica atunci cand ai avut experienta asta, am observat ca majoritatea celor de la tv sunt prefacuti, ei se fac amabili si draguti dar dupa ce se trage cortina devin rai si uraciosi, asa am vazut-o eu pe Raduleasca (scuze ca o readuc in discutie) rea si nesuferita atunci cand nu se filma, iar cand se filma era aparatoarea celor nevioasi si un exemplu de blandete si corectitudine...bleah

Butterfly spunea...

Apropo de Magician, mie nu mi-a placut de el niciodata, pentru ca avea mereu cearcane la ochi aveam impresia ca este un betiv..:D

zuza g spunea...

m-ai facut sa plang :((

Marius Dragomirescu spunea...

TRIST ! Sincer nu mi-as fi imaginat ca fiind posibil asa ceva. Dar actualmente cu ce se mai ocupa Marian Ralea? Aceasta intamplare chiar trebuie facuta publica, fiind reala, bazandu-ma pe credibilitatea de care te bucuri. Intotdeauna am trait cu sentimentul ca acesti clowni au ceva pervers in ei si sperie copiii...am in minte imaginea jefutorilor imbracati in clowni. Sincer chiar m-a marcat aceasta povestioara.

Diana spunea...

Ce aiurea... Si eu fusesem la o preselectie RoBingo si Brenciu a fost f flegmatic... Vai ce dobitoc e Ralea! U do that girl! Cu proxima ocazie!

thecreatrix spunea...

deci povestea asta, zuzo, trebe sa ajunga in ziare, nu doar pe un blog. serios, vbesc.

profita de cand se va scrie din nou (daca se va scrie) despre nenorocitul ăsta şi când subiectul va fi hot, dă-l in tabloide.

neapărat.

Zuzele spunea...

Va multumesc pt reactiile foarte prompte!
Stati sa va iau un picut pe rand...

Butterfly: da, chiar are fata de betiv

Zuza G: Draga de tine!! :)

Diana: Si eu am fost la Robingo si am ramas socata de cat de nesuferit era Brenciu in realitate

Marius Dragomirescu: de la faza aia a inceput si mie sa-mi fie foarte teama de clovni. Cat despre ocupatia lui Ralea, vezi ca a adaugat G ceva la articol. L-am vazut la inmormantarea lui Dinica, isi dadea cu parerea la TV de cat de indurerat este ca a murit un mare actor.

Thecreatix: Poate prietena noastra Claudia Balan sau prietenii de la Libertatea, Click, Cancan sau Atac se sesizeaza si or sa trateze subiectul. promit sa-i sustin cu declaratii concrete! sau paote chiar Zuza G sa desfaca firu-n patru, chiar daca nu lucreaza la un tabloid

Anonim spunea...

Si mie mi-au dat lacrimile cand am citit...Nici un copil nu merita asa ceva! Am vazut mai multe articole de aici care au fost preluate de alte ziare si sper sa preia si articolul asta.
Virginia

thecreatrix spunea...

serios fetelor, daca tot sunteti mondene si aveti informatii de prima mana, de ce nu folositi creierele voastre sa educati un pic opinia publica?

sa spuneti lucruri adevarate si sa va sustineti afirmatiile prin dovezi.

s-ar mai lumina opinia publica.

eu mereu ash citi presa mondena de calitate.

Zuzele spunea...

Thecreatix: Lasa ca ne facem noi mari! :)

dreamwind55 spunea...

L-am vazut si eu pe "marele magician" la Sibiu in action. Era o activitate cu copii de 1 iunie sau cam asa ceva. Striga la ei, era destul de dur. Mi-am schimnbattotal parerea despre el. Poate ca e greu sa lucrezi cu copii micisi nu poti zambi mereu.
Oricum, nu mi-a placut niciodata scalambaielile lui.

Zuzele spunea...

Dreamwind55, esti din Sibiu?Si eu am locuit 2 ani in Sibiu....

Zuzele spunea...

zuzo, nu vrei sa scrii tu ceva despre ce vorbeam noi si apoi sa completez eu? sa scrii exact ce ti-a zis domnul sef vizavi de asteptarile pe care le are de la angajatii lui? ;)

Anonim spunea...

Uau! Si pe mine m-a socat povestea asta, de fapt m-a dezamagit total cel pe care il urmaream la fel ca si tine in fiecare weekend. Eram si eu ca toti copiii la vremea aceea indragostita de Abracadabra. Imi amintesc ca au venit si la noi in oras cu mare tam tam si dadusera anunt ca se face preselectie. Nu mai stiu exact despre ce era vorba, dar imi doream asa de tare sa ma aleaga, si am repetat saptamani intregi cantece si poezii in speranta ca voi avea ocazia sa ii vad mai de aproape pe idolii mei. In ziua cea mare insa nici nu am fost bagata in seama. Magi a ales repede cativa copii care stateau mai in fata, aia a fost preselectia.. Cred ca a fost prima mea mare dezamagire. Dar dupa ce am citit articolul tau chiar nu-mi mai pare rau ca nu am ajuns mai aproape de el in ziua aceea. Uite asa s-a dus pe apa Sambetei si mitul lui Magi cel bun care iubeste copiii...

Zuzele spunea...

Da, anonim, pe mine ma durea mai mult faptul ca Magi era rau si ca se spulberase mitul din mintea mea decat faptul ca m-a batut si m-a injurat....

Anonim spunea...

ce nemernic ordinar!!!

Anonim spunea...

Am lucrat pe langa el, la un spectacol pentru copii, parea ok cu ei, dar se citea oboseala si iritarea pe fata lui, a tipat la noi in schimb, urat si foarte autoritar. Dupa spectacol urla la tehnicieni, era mereu cu capul in pamant...absent....am auzit avonuri cum ca ar bea...si ca nu o data a repzit copiii pe scena.
Imi pare rau sa stiu asta, era o bucurie imensa ptr mine sa-l vad la televizor, el era Mikey Mouse-ul nostru, al Romaniei, el a fost Disney-ul copiilor.
Dar e singur si fara familie sau copii.
ma intreb daca nu e timpul sa se retraga din fata copiilor, sa nu devina un pericol pentru acestia...e trist

Marius Dragomirescu spunea...

Mi-am adus aminte de o faza din aceeasi categorie cu povestioara ta, dar in cazul meu de loc trista, doar interesanta. Copil fiind am iubit enorm spectacolul de circ, fapt explicabil si datorita vecinatatii locuintei bunicilor mei (unde "mai" si copilaream) de Circul de Stat. Mergeam la absolut TOATE spectacolele chiar si de doua ori pe zi! La intrare salutul meu controloarelor de bilete tinea loc de tichet de intrare. Cred ca eram mai cunoscut in Circ decat multi angajati care stateau insa ascunsi pe la birouri. Copil de 6-7 ani fiind stiam deja "viata mondena" a lumii fascinante a Circului. Stiam ca "ala" din trupa Mosoianu este "combinat" cu una din trupa Cretu' si cate si mai cate "picanterii". Stiam mai bine ca multi alti spectatori ce turnee a facut Circul de Stat si desi abia eram in clasa intai ma miram cum de trupa Cretu' nu a ramas in Australia in turneul pe care tocmai il efectuasera in 1982. Cu siguranta am fost influentat in gandire si de emisiunile Radio Europa Libera, post care se asculta non stop la noi in casa( poate asta este si explicatia pentru care urasc din toate celulele mele comunismul!) Revin...preferatul meu si a miilor de copii era insa comicul Siminica. Am avut ocazia sa-l intalnesc personal in anul pensionarii sale 1987) A fost o surpriza placuta, insa m-am mirat ca arata altfel decat in arena: avea haina de piele si ditamai lantul de aur la gat, insa era la fel de sociabil...a dat mana cu mine( aveam doar 12 ani) si mi-a povestit multe despre lumea circului. Am fost realmente fascinat! Daca veti citi biografia maestrului Simion Avram alias Siminica veti ramane placut surprinsi despre acest mare artist al Circului romanesc( care si el, evident, a suferit enorm in regimul comunist)Ar fi o imensa onoare pentru mine sa-l regasesc pe maestrul Siminica (73 ani) doar chiar si pentru simplu motiv de a-i strange mana. Si el a contribuit la infrumusetarea copilariei mele si nu numai. Este trist ca personaje lugubre precum magicianu' din considerente de mediatizare i-au luat locul unui/unor artist(i) precum Siminica ! Poate colega Claudia Balan se va autosesiza in aceasta privinta.
Respect maestre Siminica !

Zuzele spunea...

Pai sa cautam prin contactele noastre si ale colegilor si poate reusim sa-ti stabilim o intalnire cu Siminica :)

Anonim spunea...

IMI PARE RAU CA UN COPIL A TREBUIT SA TRAIASCA O ASTFEL DE DEZAMAGIRE.iNTRE TIMP AI AFLAT DESIGUR CA ACTORII SUNT NISTE FIINTE EXTREM DE VULNERABILE,CU UN PSIHIC EXTREM DE FRAGIL SI NU EROII PE CARE-I INTRUCHIPEAZA.oRICUM CEI CE NU IUBESC COPIII SI ANIMALELE NU AU CE CAUTA IN PREAJMA LOR.

ramona spunea...

Sincer nu pot sa cred asa ceva!!!!Mie mereu mi-a placut Marian Ralea,mereu am avut impresia ca este un cu un suflet de copil.Insa citind toate astea sunt absolut bulversata si tot ceea ce credeam a ramas undeva in vant...E trist!!E trist ca un copil de 8 ani a trebuit sa treaca printr-o astfel de dezamagire,mai ales atunci cand sensibilitatea si psihicul este foarte fragil.Trist!!!Sincer imi vine sa plang(dar mi se pare aiurea,si ma abtin)...Deci eu il admiram enorm pe omul asta.Insa,uneori se observa ca este un om foarte iritat si foarte dezechilibrat sufleteste.O sa iti explic si de ce si cum.Mereu sta cu capul in pamant la interviuri si nu are curajul sa priveasca pe cel care ii ia interviul in ochi.Se vede pe chipul sau ca este un om foarte trist,asta pt ca s-a dedicat in intregime teatrului si a uitat sa isi faca o familie.Un om fara familie,mai devreme sau mai tarziu va deveni un "Magi".Asta pt ca acel om este foarte frustrat si cumva incearca sa se elibereze,si nu tocmai placut de cele mai multe ori.Poate ca nu crezi,dar sa te uiti mai atenta cand da interviuri sa vezi ce slab si emotiv este.Si asta il irita oarecum,plus ca si vocea felul cum vb il da de gol.Imi pare sincer rau pentru acel copil de 8 ani,adica pt tine.

Horia spunea...

Cand eram mai mic am fost in carrefour orhideea la lansarea volumui 4 Harry Potter. Marian Ralea era mc-ul programului si tin minte ca in momentul in care mi-a semnat cartea, puteam citi pe fata lui dezgustul si dezinteresul total.

ella spunea...

Tocmai m-am intors de la un spectacol tinut de Magi la Cluj. Am avut locuri in primul rand si am auzit tot ce vorbea cu copiii... fara microfon. Chiar eram curioasa daca mai sunt si altii de parerea mea si cautam pe net impresii despre el, cand am dat de randurile scrise aici.
SUNT FFF DEZAMAGITA, am vazut copii impinsi mai in spate, copii izgoniti de pe scena si unui copil mai plinut i-a spus "stai jos ca esti gras!" A zbierat mult si au fost f multi copii "neascultatori" PACAT!!! Nu o sa mai merg in viata mea cu copilul meu la un spectacol de-al lui! Dupa aspect si intonatie, e mare lucru daca nu a baut ceva inainte :(

ella spunea...

Tocmai m-am intors de la un spectacol dat de "Magi" la Cluj... vestitul spectacol "Judecata Povestilor", si cautam pareri despre el ca om, ca sa ma conving ca nu sunt eu paranoica. Am dat peste cele scrise aici.... deci tot ce am vazut si simtit acolo este f adevarat. Magi este un om rece cu copiii, zbiara mult, vorbeste cu ei urat, ii da jos de pe scena ca pe niste infractori. Am avut locuri in primul rand si am auzit tot ce a vorbit, cu si fara microfon. A pus capac ce i-a spus unui baietel mai plinut, care probabil il deranja... "stai jos ca esti gras!" Fetita mea a fost izgonita de pe scena pt ca a zis ca nu mai stie cantecul caprei din "Capra cu 3 iezi" A coborat plangand (si nu este un copil plangacios), abia am linistit-o.
URAT!!!! Nu imi voi mai duce copilul niciodata la vreun spectacol tinut de acest Magi! Stati departe, nu isi merita banii. Sunt multe alte spectacole cu actori talentati si iubiti de copii.

Peter Minea spunea...

Nu îl întâlniți pe domnul Ralea?
Ați mai avut palme?

Post Top Ad